A închis calculatorul, dar imaginile nu-i dădeau pace. Mailuri, tabele, cifre…. toate au rămas în fața lui ca și cum curentul circula încă prin măruntaiele aparatului.
Pățea des asta. Aproape zilnic. Dura puțin până ce nervii și mintea se obișnuiau cu ideea că se încheia programul cotidian. De obicei, cifrele care nu-i dădeau pace se estompau dacă strângea ochii până când, paradoxal, durerea din pleoape îl detensiona. Atunci, în spatele textelor neclare din mailurile de peste zi, întrezărea sufrageria. Televizorul pornit. Putea să se întoarcă atât cât să vadă că e mișcare în bucătărie, să simtă chiar aroma celei mai liniștitoare mese…
Dar acum nu funcționa. Textele inutile se amestecau, lăsau ceva să se întrezărească-n spatele lor, dar nu era locul cald și primitor. Culorile se topeau și rămânea doar galben și albastru, despărțite de o graniță subțire de alb, ce venea și pleca… Valuri.
A strâns ochii și mai tare, sufrageria și aroma din bucătărie întârziau, valul părea că le spală. Odată cu apa sărată pleca și confuzia încheierii unei zile grele.
Telefonul. Telefonul vibră întâi și apoi a început să cânte.
Joe Dassin – L’Ete Indien
A lăsat câteva secunde ca ringtone-ul ales pentru acea săptămână să curețe încăperea de fantasme și apoi a răspuns.
-Bună! Eu am terminat, tu?
-Acuma. Tocmai ce am închis calculatorul.
-Auzi? Azi n-am chef să gătesc nimic. Ce zici dacă mâncăm ceva pe malul mării? Dacă se face prea târziu poate rămânem peste noapte. M? Cum sună?
Convorbirea se terminase de ceva timp. Când ieșea din birou s-a întors spre calculatorul închis și i-a zis:
-Ghicești în cărți?
A ieșit flueirând.
PS Vara indiană este perioada de sfârșit a verii, când primul val de frig trece iar soarele ne mai desfată puțin, înainte de implacabila iarnă. Fenomenul – o perioadă de nostalgii odihnitoare după zbuciumul verii – e descris deopotrivă de expresia americană ”vara indienilor” dar și de francezi, care o numesc ”vara bătrânilor”.
Melodia cu același nume – transformată în hit internațional de simbolul romantismului anilor ’70, Joe Dassin – a fost scrisă de unul dintre cei mai de succes muzicieni italieni, Toto Cutugno… doar că acțiunea e mutată pe coastele Africii.
Așa că un italian a scris o poveste africană, folosind o expresie americană care descrie un fenomen cunoscut în Franța, interpretată de un franco-american, fiul unei violoniste de origine maghiară… cosmopolitană poveste, nu?
One Response to Te iubesc! Mai mult în weekend…