-Dacă ai fi grădinar, ce floare ai alege ca să-i dai numele meu?
Sunt puţine momente când o femeie reuşeşte să întrerupă un bărbat care-şi pregăteşte o pipă. În general, nu te opreşti şi o laşi să savureze mişcările tale, sperând că din grija pentru tutun şi briar înţelege cum s-ar putea mişca palmele tale pe carnea ei. Adică, dacă nu e goală, dacă nu spune brusc un „Te iubesc!” sau „Arde casa!”, nu văd de ce ai ridica ochii din vatra pe ale cărei margini interioare potriveşti tutunul. Totuşi ea a reuşit. Am ridicat ochii.
-Da, te uiţi la mine ca la o nebună. Mă întreb uneori exact aşa: „Ce floare ai alege ca să-i dai numele meu?” Ai schimba numele freziei ca parfumul ei să-ţi amintească mereu de mine? Sau al trandafirului, semn al desfătării la masă şi în pat?
Am lăsat pipa, pentru că, evident, era ceva important. Mi-am spus că de vină e muzica. Ascultam Alifantis şi grecul are de multe ori efecte nebănuite asupra femeilor.
I-am spus:
-Dragă, dacă te deranjează muzica, putem să o oprim.
Nu a avut nici cea mai mică reacţie la oferta asta foarte avantajoasă, venită din partea unui bărbat gata să-şi sacrifice un tabiet,ci a continuat să vorbească fără noimă:
-Dacă ai fi bijutier, ce piatră ai alege să montezi pe inelul meu de logodnă? Un diamant , aşa ca o promisiune a unei îndestulări ce va să vie? Un grăunte de chihlimbar care să-mi dea speranţă sau poate ai alege un moldavit străverziu, singurul cristal căzut, ca şi viaţa, din cer?
M-am gândit să-i aduc un pahar cu apă. Probabil a mâncat ceva la prânz care murise de prea mult timp şi acum se răzbuna asupra lucidităţii ei. Mă pregăteam să o chestionez, în loc de asta mi-am văzut mâna intrând adânc în punga de tutun. Îl dezmierdam ca pe părul iubitei, umezit de emoţie şi zbatere, după o repriză de slăbiciune. M-am auzit spunând:
-Dacă ar fi să numesc ceva cu numele tău, aş boteza un tutun. Ar fi un cavendish, strivit până dă dulceaţă şi devine moale ca o mână pe care o lipeşti de piept când te doare. L-aş arde pe tot, lăsându-l să mă omoare încet şi sigur, până ce amândoi vom mai fi doar o aromă ce bântuie dormitorul…
Ne uitam unul la celălalt şi era clar că nu era totul în regulă. Flori, cristale şi arome care bântuie. Am oprit muzica şi, răcoriţi de linişte, ne-am privit.
-Ciudat, i-am spus, mi s-a părut că vorbeai de flori şi cristale.
-Dă-mi puţin punga de tutun.
A băgat mâna în el şi apoi s-a mângâiat pe păr.
-Nu seamănă, măi, deloc!
Am stat mult timp tăcuţi. Derutaţi. Am dat-o dracului de pipă şi nu mă puteam opri să-mi spun: Al naibii grec, cum strică el serile oamenilor! Mai-mai să dansez cu nevastă-mea în loc să savurez o pipă!
PS Nicu Alifantis şi singura piesă cântată în limba strămoşilor săi, grecii. S’Agapo înseamnă… Te iubesc şi e o poezie a Mariei Mirtiotisa. L-am auzit pe Nicu spunând că datorează tatălui său un cântec în greceşte, limbă pe care s-a încăpăţânat să nu o vorbească. Cântul şi destinatarul s-au întâlnit în cerul de unde ne vin viaţa şi… moldavitul.
O traducere excepţională a textului cântecului găsiţi AICI