Am luat-o de mână și am strâns-o cât să îmi răspundă cu o strângere ușoară, ca un ”Da” sfios. I-am dat jos geaca de piele cu ținte, bluza largă și apoi sutienul cu bretele și barete largi. Ne-am iubit ca adolescenții care eram… Și am ascultat Pittiș.
Au trecut ceva ani și am prins un moment singuri. Venise de la serviciu. I-am dat jos sacoul de la taior. Bluza strânsă și sutienul ca prins în ațe. Ne-am iubit cu respectul câștigat în anii trăiți alături… Și am ascultat Pittiș.
Într-o noapte, după ce au adormit copiii, am luat-o pe brațe din pat și i-am scos cămașa de noapte ca un buchet de flori. Ne-am iubit ca și cum între noi nu mai era nevoie de cuvinte sau gemete, dar după aia nu ne-a mai păsat de nimic… Și am ascultat Pittiș.
Fata mai mare a crescut. Într-o noapte, pândeam momentul când s-a întors de la o întâlnire. Intrase în camera ei și tocmai voiam să merg să o cert, dar… Am auzit-o ascultând Pittiș. M-am întors în patul meu și am luat-o de mână. Strângeam tare când am simțit o strânsoare fină, ca un ”Da” sfios”. Ne-am iubit ca doi părinți care știu că dragostea creează… Și – prin peretele care despărțea din decență două generații – am ascultat Pittiș!
PS Florian ”Moțu” Pittiș – 4 octombrie 1943… și povestea continuă.
