Kenny Rogers – Lucille
Puține melodii se dizolvau mai bine în fumul gros din bar și în murmurul vocilor ce-și șopteau micile banalități care fac o seară plăcută. Am văzut-o ca pe o nălucă ascunsă de ceață. Am urmărit-o, mai mult cu mintea decât cu privirea, o Venus din Milo în miniatură, dar cu mânile făcute căuș pe un pahar în care era un lichid ce părea destul de tare ca să o facă să ridice ochii din masă și să mă vadă. S-a ridicat și a venit spre mine.
-Bună! Mi-a zis când a ajuns în dreptul mesei mele.
-Curios, „bună” e singurul cuvânt care-mi venea și mie în minte când te priveam venind încoace…
M-a radiografiat cu o mustrare, dar s-a așezat lângă mine. Parfumul ei…
Parfumul îl aveam în nări când am intrat în micul ei apartament. M-a pironit pe canapea și s-a dus să aducă două pahare din bucătărie. Am dat drumul la televizor. Speram să găsesc un post de muzică. În loc de asta…
-Te uiți tu la ăștia? Am întrebat-o puțin iritat. Pe ecran se certau unii.
-Da! E singurul post la care mă uit. Era în ușă, cu paharele în mână. Ceilalți mă enervează, mint!
-Care ceilalți? Păi ăștia mint ca să ascundă lovitura de stat…
Eram în stradă de câteva minute bune și încă nu-mi revenisem. Pe mână simțeam ca o arsură atingerea mâinii ei când m-a scos din casă, în urechi îmi răsuna ușa trântită, dar în nări aveam încă parfumul ei…
PS Lucille, înregistrată de Kenny Rogers în 1977, este cel mai mare hit al unui compozitor, Roger Bowling, cu un destin tragic. A ajuns scriitor de melodii country & western dintr-o întâmplare, mânat de lipsurile financiare. În 1974, la doar 30 de ani, compunea deja pentru interpreți de marcă ai genului, dar nu reușise încă să producă un succes major. În 1977, era din nou în pană financiară, dar a câștigat 4000 de dolari la un meci de poker cu un producător care nu avea banii pentru că trebuia să se… însoare. În locul banilor, i-a oferit un contract pentru mai multe piese, în colaborare cu Hal Bynum.
Au urmat mai multe hituri, dar niciunul de primele locuri ale topuri de specialitate. Au scris și Lucille, povestea unui bărbat care agață într-un bar o femeie al cărei soț proaspăt părăsit își face apariția în cârciumă și începe să plângă… Tipic country classic. Depresiv, chiar…
Piesa e refuzată de mai mulți soliști mari, dar o cere Kenny Rogers, care abia încerca să înceapă o carieră solo după ce părăsise trupa First Edition. În același an, piesa câștigă premiul pentru cea mai bună melodie, stă 23 de săptămâni în topuri și devine un evergreen al genului.
În 1982, măcinat de cancer, Bowling se sinucide.
