Bărbaţii fără vicii sunt ca femeile cu păr pe picioare

Peste câteva minute urma să mă aşez comod în fotoliul psihologului şi mintea mea, sufletul aveau să se simtă ca un cadavru întins pe masa de marmură dintr-o sală de autopsii. Cele mai ascunse taine ale lor urmau să iasă la lumină ca într-o demonstraţie făcută de un profesor exhibiţionist pentru o mulţime de învăţăcei avizi de noutăţi. Asta e, promisesem că vin aici şi nu mai aveam ce face! Dar până să intru mai era ceva timp şi m-am gândit să-l folosesc pregătindu-mă, aşa cum unge legistul carnea cu iod înainte de a secţiona.
Înăuntru era deja cineva, nu apucasem să văd cine, nici măcar dacă era femeie sau bărbat, dar bănuiam că este un bărbat, pentru că în sala de aşteptare plutea încă un miros de after shave. Tot în cameră mai era mirosul de flori topite-n mosc al recepţionerei şi parfumul grav, de doamnă care scoate doar sâmbătă seara, din locuri doar de ea ştiute, desuuri din mătase neagră care să meargă cu atmosfera din dormitorul conjugal după ce copilul adoarme-n camera lui.
Femeia venise cu un băieţel şi bănuiam că ajunsese la uşa psihologului din cauza copilului. Mă întrebam ce o fi în neregulă cu el. Nu avea privirea aceea specifică viitorilor derbedei, cu un licăr diabolic, mereu în căutarea unor obiecte ce pot fi stricate sau sparte. Poate are copilul o traumă? Pe mâna mamei, însă, lucea o verighetă ce nu părea o bijuterie aşa de scumpă încât să o păstrezi şi după divorţ aşa că trauma nu părea a fi o familie despărţită.
Femeia nu lăsa privirea-n jos când o analizai şi m-am gândit că băieţelul nu era speriat de cine ştie ce violenţe-n casă.
Am lăsat puţin băieţelul adus de maică-sa la doctor şi m-am concentrat din nou asupra mea. Venisem aici pentru că trebuia neapărat să schimb ceva la mine şi nu o făceam destul de repede. Repede nu pe gustul meu, ci pe al nevestei. Acum era fumatul, dar ar fi fost destul de ok şi dacă renunţam la lungile cafele de dimineaţă. Nevastă-mea e convinsă că totul e de la cap, că un mic efort de voinţă mă va scăpa şi de aceste tare şi aş deveni un om mai bun, poate nu perfect, dar unul asupra căruia se poate lucra cu mai mult spor pentru a deveni ideal.
Clar am acceptat să văd psihologul fiindcă o iubesc şi mai ales pentru că ştiu că eforturile ei de cioplire-n mine sunt tot pentru că mă iubeşte. De când i-am făcut prima concesie – de mult, undeva în negura începuturilor relaţiei noastre – am înţeles că nu mă poate iubi decât dacă sunt perfectibil. Nu şi dacă aş fi perfect. O femeie are în permanenţă nevoie de o bucată de piatră în care să lucreze ca un sculptor. Monogamia la ele se manifestă prin a ciopli o singură stâncă şi, dacă viaţa ar fi destul de lungă, ar toca la ea până o face praf fin, numai bun de purtat de vânt în toate patru zările, ducând vestea victoriei unei femei.
Uneori am impresia că ele ne iubesc viciile pentru că ele le dau ţeluri, aşa cum noi iubim la ele cochetăria. O femeie frumoasă ar trebui să fie frumoasă şi dacă are părul încâlcit, dacă e înfăşurată-n pânză de sac sau dacă picioarele-i sunt invadate de păr, dar frumuseţea, aşa cum o concepe bărbatul, e diferită de ce a dat Dumnezeu şi are mare nevoie de mâna omului să aşeze firele de păr, să dea linie unei haine…
Brusc am înţeles ce e în neregulă cu băieţelul: e un viitor bărbat, un început de stâncă şi maică-sa e o femeie. S-o fi împotmolit, săraca, la un colţ mai tare şi a venit după ajutor la psiholog!
Atunci a ieşit din cabinet un tip în costum, a discutat câteva secunde cu recepţionera, a salutat pe toată lumea şi a plecat. After shave-ul său a rămas după ce el a ieşit. Telefonul a zbârnâit şi recepţionera a spus:
-Domnule Racoviceanu, doamna doctor vă aşteaptă!
M-am ridicat şi am pornit spre uşă, dar m-am oprit la jumătatea drumului. M-am întors spre doamna cu copilul şi am spus:
-Mergeţi dumneavoastră întâi, eu am să ies să fumez o ţigară şi mă întorc.
Ştiam că nu mă voi întoarce, preferând să-l las pe băieţel să simtă pe pielea lui maturizarea în umbra femeilor. Eu urma să fumez cu nesaţ o ţigară, să mă gândesc cum o arăta doamna de mai devreme în desuurile de sâmbătă şi mai pe seară voi juca un poker cu băieţii. Ah, şi probabil voi pierde pentru că, vedeţi dumneavoastră, nu sunt nici pe departe perfect şi deci am mare noroc în dragoste!

Comentarii via Facebook

comments