Unei femei îi poți spune ”Te iubesc!” 364 de zile pe an. Poți să o trezești în fiecare dimineață presărând petale de trandafir în patul ei, dar dacă de 1 Martie uiți să îi aduci un clovn schimonosit, strangulat cu un șnur înseamnă că ești un porc fără sentimente care într-o relație are numai necesități fizice. Așa că astăzi s-a hotărât să-i facă femeii pe plac. va fi o seară – poate chiar și o noapte – specială…
Pregătise totul până în cele mai mici amănunte. Toată ziua a suportat la telefon tonul ei tot mai iritat că ”porcul” nu-și aducea aminte că era Valentine’s Day… Ca și cum puteai uita când în tot orașul erai atacat de iepurași care, când îi apăsai pe lăbuță, repetau ca handicapații ”I love you, I love you…” sau cu urși supraponderali de mici care țineau în brațe inimioare cu același mesaj! Cred că până și-n wc-urile publice puseseră deasupra pisuarelor tot cele 3 cuvinte englezești! Noroc că toate inimioarele erau de pluș că altfel se scufunda orașul în sânge…
După ce ea va trece de hol o va invita să ia loc în sufragerie, până e gata masa. Aici, pe măsuță era o sticlă de alcool dulce, un anestezic pentru amintiri și totodată un stimulator pentru apetitul de noi experiențe. Știa și pe ce muzică vor savura paharul de dinainte de masă.
A închis ochii, încercând să-și imagineze cum va reacționa ea. Probabil că va intra în casă încă iritată că el a uitat că e o zi atât de specială. Se va uita prin el ca printr-o fereastră murdară și va lăsa pantofii în hol, cu acel gest unic al femeilor care astfel îți transmit ” Știu că nu-ți pasă, dar sunt ruptă de oboseală!” Nu trebuie să-i vezi fața, e de ajuns să vezi cum își masează ușor laba piciorului după ce-și scoate fiecare pantof.
Va accepta paharul, ca pe un hatâr pe care-l ți-l face. Ce mai contează că e băutura ei preferată și că știe de zece ani că lui îi provoacă greață.
-Dă, te rog, muzica aia mai încet! Mă doare capul!
-Poate de la foame. Sigur n-ai mâncat azi la cât ai avut de alergat.
-Nu, nu sunt chiar așa obosită…
Nu e obosită! Atunci e oare… PM? Nu se putea să aibă chiar așa ghinion!
În bucătărie era totul pus la punct. Masa aranjată deja arăta că nu uitase că era o zi specială. Poate chiar, văzând bobocul de trandafir ce-și trăia agonia lângă farfuria ei, va avea remușcări că-l tratase toată ziua ca pe un… mai bine nu mai vorbim. Mâncarea fusese și ea aleasă pe gustul ei, carne puțină doar să dea o aromă de păcat diverselor verzituri topite în cele mai rafinate combinații.
Cu ochii din nou închiși își imagina scenele ce aveau să se deruleze în bucătărie. Ea avea să ia trandafirul în mână, îl duce la nas, inspiră adânc și spune:
-Ce pute aici? S-o fi stricat ceva . Miroase a ciuperci…
-Da, am pregătit ciuperci. Știu că-ți plac..
-Îmi plăceau, nu îmi plac… Nu ai citit că sunt pline de toxine, mai ales dacă-s pe plită?
O dăduse în bară cu ciupercile. Nu-i nimic, rămânea desertul.
-Ai scos farfurii mici, dacă e ceva dulce pe mine să mă sari. M-am îngrășat.
Privindu-i rotunjimile atât de promițătoare nu va reuși să o contrazică, va gândi doar că ”da, începi să arăți ca și cum un schelet prinde viață! Puțină grăsime mai unge încheieturile să nu trosnească!” Își va ține gura, sperând că următorul pas va ieși.
Planul său prelua scena din bucătărie, exact când ea avea să împingă farfuria golită de mouse-ul de ciocolată presărat cu vișine. Voia să o roage să accepte un joc. Să-i lege ochii cu o eșarfă, evident nouă, un cadou mătăsos de Valentine’s Day, purtând-o apoi pe brațe spre dormitorul ornat din timp cu petale de trandafir, simboluri moarte ale jertfei spre îmbunarea unei zeițe a frumuseții. Camera avea să miroasă a anason – parfumul dulce al maternității – dintr-o lumânare pe care va avea grijă să o aprindă când ea savura încă ultimele guri de desert.
-Decât cu eșarfa mai bine, mă legi la frunte cu un prosop înghețat!
Cu ochii din nou strâns închiși, imediat după ce a pus lumânarea în suport, ultimul amănunt pentru ca totul în casă să fie perfect, își imagina ce urma.
”Capul, poate că nu e PM… poate e deja M?” Va accepta totuși jocul și va merge spre dormitor.
-Arde ceva? Tu ai închis focul la ciuperci?
Telefonul sună chiar înainte de a-și imagina sfârșitul serii. El bând singur vodcă în bucătărie.
-Bună, eu am terminat. Vin spre casă, tu ce faci?
Vocea, vocea ei era puțin iritată. Știa asta.
– Bine. Nimic special, te așteptam. Ești supărată?
-Nicidecum. Ba chiar azi am aflat o chestie… îți spun când ajung.
Aha, e obosită, de aia abia așteaptă să ajungă acasă.
-Nu știu, mă gândeam, după vocea ta… poate ți-a venit…
-Nu mi-a venit decât nota la telefon și e mai mică decât credeam.
Doamne Dumnezeule! Sfântul Valentin chiar există!
-Auzi, dragă, au venit pe la mine Alex și Mădălina. Le-am spus că plecăm de aici toți trei și mâncăm acasă împreună. Încropesc eu ceva.
Nu o mai asculta. Privea cu ochi pierduți lumânarea și-și repeta în gând ”Nu e frumos să omori femei… nu e frumos să omori femei…”
PS Valentine este – așa cum recunoaște și Willie Nelson – un cântec pentru copii, dedicat de marele artist nașterii lui Lukas, al șaselea său copil. Nașterea venea după ce, în 1991, un alt fiu se sinucisese. Piesa a fost cuprinsă pe albumul Across the Borderline, apărut în 1993.
Anul acesta, pe 30 aprilie, Willie Nelson împlinește 80 de ani, din care cea mai mare parte i-a petrecut în studiourile de înregistrare sau pe scenă. În această perioadă a revoluționat muzica.
