Dezlegarea la pește (și nu numai) în post, dar și cea mai frumoasă melodie românească

Mai era puțin și avea să vină și ea acasă. Verifică în frigider dacă avea ce să-i dea de mâncare. Pe raftul de sus erau trei caserole, ceva fasole bătută, puțină salată de vinete și o mâncare de cartofi… În fine, post, ce poți să spui? O privește, o iubea îndeajuns ca să-i suporte două cure de purificare pe an! Zâmbi, amintindu-și cât de dulce era când întreba în restaurante dacă nu știu ce mâncare nu avea cumva smântână… Mintea ei tânjea după iertarea păcatelor trupului, dar adevăratul ei suflet răzbătea prin ochii strălucitori.

Se așeză pe canapea și dădu drumul la muzică, profitând de minutele până ajungea ea și avea să spună „Doamne, nici nu ne auzim aici! Nu e cam tare?” Și atunci el va opri combina.

London Philharmonic Orchestra – Danube Wave

Cu ochii închiși savura primele clipe de calm ale zilei. Undeva departe, ca printr-o fereastră acoperită indecent de puțin cu o perdea subțire, vedea o domnișoară din trecut pregătindu-se de primul bal. Lepădase toate hainele și se privea în oglindă, iar inima îi șoptea că în curând nu va mai fi singura care îi va putea privi pielea neascunsă de stofe și mătăsuri… Încă visând la domnița ajunsă probabil deja cruce plânsă de nepoți, se ridică de pe canapea cu gândul să-i facă o surpriză. Se uită la ceas. Avea încă timp să improvizeze ceva.

Din frigider a scos o pungă în care erau câteva bucăți de pește. Le desfăcu și le clăti. Privindu-le își aminti de domnișoara din vis, goală, singură, așteptând să folosească rochia de bal ca pe o parolă spre o altă goliciune Domnișoară, ai nevoie de o baie! Vorbea singur cât puse bucățile de carne într-un vas și turnă peste ele lapte. Lichidul scotea mirosul greu de pește, transformându-l în aromă și îl redăruia cărnii, așa cum fata din trecut probabil alunga parfumul țipător al fecioriei spălându-se în apă încărcată de coloniale.

Pregăti două tigăi în care puse ulei. Nu dădu încă drumul la foc. Ce ar fi o domniță fără podoabe care  să sclipească pe trupul ei? Tăie în cuburi mici două cepe și câteva roșii. Pentru sosul ăsta îi plăcea să spună că e nevoie de seva pământului trasă de ceapă și de esența soarelui absorbită de roșie… în fine, cât soare și cât pământ o fi în serele turcești! Pregăti și câțiva căței de usturoi pentru că – nu-i așa?- podoabele trebuie să fie și stridente.

Luă carnea din vasul cu lapte și o tăvăli în mălai. Sfârâia în tigaie și începu să răspândească miros de mâncare, în timp ce o crustă maronie începea să o îmbrace. Rochia prindea contur în timp ce „tânăra domniță” deja vălțuia. Se concentră pe sos. Ceapa ajunse prima în tigaie și o lăsă singură până se rumeni ușor ca micile perle de cultură. Apoi aruncă peste ea roșiile, o superbă eșarfă cu flori fierbinți. Le-a fiert până a întors bucățile de pește și apoi a aruncat în sosul fierbinte usturoiul.

Carnea se rumenise, sosul era gata, domnița era pregătită de bal, cu rochia apetisantă, cu eșarfa împodobită de perle, când ea intră în casă.

-Mm, ce bine miroase! Bună, ce faci?

-Uite am prăjit ceva, că ai dezlegare la pește azi…

-Ce dezlegare? Mâine e dezlegare, nu ți-am spus? S-a stricat postul că am băut azi fără să vreau o cafea cu lapte! Așa că nu numai peștele ne va agrementa seara… Ce zici?

PS De multe ori m-am gândit care este cea mai frumoasă melodie românească și, oricât de lungi sau scurte liste am făcut, „Valurile Dunării” a figurat pe toate. Armonia acestei piese ne leagă la filonul mondial muzical, așa cum Dunărea ne leagă de unele dintre cele mai bine „mobilate” cultural țări europene. E scrisă de un maestru de muzică militară, atras și de valsuri, mazurci, polci, „pop-ul” sfârșitului Secolului al XIX-lea. Iosif Ivanovici a scris-o și publicat-o în 1880, dar marele succes avea să vină 9 ani mai târziu când a fost aleasă ca imn al Expoziției Universale din Paris! Deja ar fi fost de ajuns pentru a fi de departe piesa de cel mai mare succes din istoria muzicii românești, dar povestea ei abia începea.

Mulți o atribuiau lui Johann Strauss fiul, puțini crezând că altcineva ar fi putut compune un vals perfect. Ivanovici avea să moară în 1902, la numai 57 de ani, și nu a mai apucat să savureze gloria melodiei compuse. În 1946, Al Jolson ( primul om care a interpretat o melodie într-un film sonor) și Saul Chaplin ( din opera lui amintesc doar West Side Story) au preluat valsul românesc și l-au reinterpretat ca „Anniversary Song”. În 2 săptămâni a ajuns în topul Billboard pe poziția a doua.

În această versiune avea să fie interpretat de mari nume din toate genurile, îi amintesc doar pe Frank Sinatra, Andy Williams, Glenn Miller, Django Reinhardt, Artie Shaw, Bing Crosby, Rosemary Clooney și lista ar umple pagini întregi… Un exemplu:

Tom Jones – Anniversary Song

Dintre românii care au dat viață piesei mie îmi place versiunea distinsă a doamnei romanței, Ioana Radu. Cred că această interpretare o simt ca fiind cea mai frumoasă melodie românească. E părerea mea, nici măcar a unui mare inițiat, dar a unui ascultător pasionat.

Ioana Radu – Barca pe Valuri

Regretata Ioana Radu nu mai are nevoie de prezentări. Un singur lucru, poate. George Enescu ( al cărui pianist, Ion Filionescu, i-a găsit pseudonimul cântăreței) i-a spus cândva „ Glasul dumitale face minuni, pe care le doresc și viorii mele”.

Încă un amănunt, refrenul versiunii începe cu „Barca pe valuri …”, titlul atribuit de publicul românesc valsului nemuritor, pornind de la versurile originale ale lui Carol Scrob. În versiunea înregistrată în 1970, la puțin timp după debutul său, la emisiunea Steaua fără nume, versurile folosite de Corina Chiriac sunt de Dan Turconi, dar se apropie ( de fapt le și invocă) mult de cele originale.

Corina Chiriac – Valurile Dunării (versuri D. Turconi)

PPS E post și îi văd pe mulți disperați că nu găsesc pește ca să-l mănânce-n weekend. Îi privește! Trebuie făcută o corectură, în post nu „se mănâncă pește sâmbăta și duminica”, ci cei care postesc „au dezlegare la pește în zilele de sâmbătă și duminică”. Dar această diferență de viziune nu trebuie să ne împiedice să căutăm măcar cu astfel de ocazii să ne amintim de darurile naturii care scot la lumină ce e mai bun din această carne nobilă! Lapte, mălai, roșii și mai durele ceapă și usturoi, toate lucrează împreună pentru a face din pește și altceva decât prea des întâlnitul șalău pane cu sos meuniere, tradiția de la nunți la fel de inteligentă ca și claxonatul în intersecții…

Comentarii via Facebook

comments