Elodia blues

Sprijinit de perete, îşi trăgea sufletul. Mai avea multă treabă şi era deja târziu. Măsură din ochi trupul întins în cadă şi apoi geamantanul ce-l adusese din dormitor. “N-o s-o bag niciodată în ăsta…” Se gândea cum să facă în continuare. Nu putea ieşi pur şi simplu pe uşă cu ea în spate. “Trebuie s-o scurtez!” … Zâmbi, era pentru prima oară când îl deranja că fusese înaltă.

Din bucătărie a adus două cuţite. Pe drum s-a oprit şi a ascultat la uşa copilului… dormea… “Lasă, de mâine totul va fi bine!” Începu să taie. Din toate zgomotele din acea noapte cel mai puternic i se părea cel al lamei când lovea osul… Ar vrea să pună muzică…

Johnny Cash – Delia’s Gone

Dar nu se pune problema… Asta ar mai trebui… Muzică… ce idee tâmpită! De dans îi ardea lui! Carnea ei se desfăcea sub ochii lui aşa cum nu reuşiseră niciodată să-şi deschidă sufletele… “Mai lasă tâmpeniile! Concentrează-te!”

În timp ce aşeza bucăţile în geantă, rememoră câteva secvenţe din noaptea asta ciudată. A ajuns foarte târziu. Era poate 1 deja. Dar pur şi simplu nu se putuse desprinde din braţele femeii iubite. Era în faţa casei când ea l-a sunat din nou… Îl iubea!

A urcat cele 4 etaje greu, ca şi cum amintirea îmbrăţişărilor ei îl trăgea înapoi. Pe asta a găsit-o în casă. Dormea când el a intrat. Pe masă erau telefoanele ei. Închise.. “Ce? Îţi era teamă că te sun? Stai liniştită şi vezi-ţi de chatul tău!”

Se dezbrăca şi a simţit o mişcare… S-a trezit, s-a ridicat în capul oaselor şi a vorbit… Ce-şi spuseseră? Nu-şi mai amintea, erau aceleaşi cuvinte, ca la pomenirea a două suflete ce-şi trăiesc vieţile în altă parte, iar casa e doar cimitirul lor comun… Când a lovit-o? Când nu a şi tăcut, probabil. Probabil că a lovit-o când ea-i reproşa ce i-ar fi reproşat şi el ei. Când a murit? Pe cine interesa? Trupul încăpea acum în geantă… Era mult sânge peste tot. Trebuie să spele… şi să spere. Da, trebuie să spere…

PS Delia’s Gone este o baladă folk-country de mare succes la începutul anilor ’60, mai mulţi cercetători susţinând că versiunile iniţiale ale acestei piese au fost inspirate de o crimă de oarece răsunet la începutul Secolului al XX-lea, consumată în Savannah, Georgia. O fetiţă de numai 14 ani, Delia Green, a fost împuşcată mortal de iubitul ei, Moses Houston, care avea atunci 15 ani. Crima s-a petrecut pe 25 decembrie 1900, fiind ultima crimă cunoscută şi mediatizată a Secolului al XIX-lea. Moses a fost condamnat la închisoare pe viaţă, dar a fost graţiat în 1912.  În perioada în care cazul suscita interes, doi bluesmen de culoare (ca şi protagoniştii poveştii) , Blind Blake Higgs şi Blind Willie McTell, au compus balade ( Delia şi Delia’s Gone) inspirate de teribila crimă.

La sfârşitul anilor ’50, baladele au fost descoperite de marii folkişti, fiind interpretate de The Kingston Trio, Pete Seeger, Bob Dylan şi Johnny Cash. Spre sfârşitul vieţii, Cash a reinterpretat balada (în memorabilia colecţie American Recordings), în videoclip rolul Deliei fiind atribuit celebrei Kate Moss. În clip, Cash o îngroapă pe Moss după ce o ucide… Versiunea din acest material este cea compusă de Higgs.

Mai trebuie spus că în graba revenirii la petrecerea de Crăciun, evident neintuind celebritatea ce o va avea fetiţa după moarte, rudele au îngropat-o într-o groapă comună… aşa că nu se ştie unde este trupul său.

PPS Bizara poveste de la început nu este nimic altceva decât o interpretare sper eu artistică a filmului evenimentelor petrecute, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, într-un apartament din Braşov. Este vorba de filmul uciderii avocatei Elodia Ghinescu, aşa cum va figura el în actul prin care poliţistul Cristian Cioacă va fi trimis în judecată, cel mai probabil în cursul acestui an. Sunt multe necunoscute, în absenţa cadavrului şi a unei examinări medico-legale. Arma crimei, de exemplu, nu este cunoscută, bănuindu-se că e vorba de pistol pentru că pe tocul armei s-au găsit pete de sânge, dar lovitura finală putea fi, la fel de bine, o palmă sau un pumn. Se crede că locul crimei este în apropierea uşii dintre dormitor şi baie tot pentru că aici s-ar fi găsit urme de sânge. Cum s-a scos corpul din casă este iarăşi o problemă. Tranşarea este bănuită tot pentru că altfel nu s-ar justifica sângele descoperit în baie, deşi e greu de crezut că ucigaşul, Cioacă, în viziunea anchetatorilor, ar fi riscat tranşarea în casă, existând riscul ca micuţul lor să se trezească-n orice moment. De asemenea, negăsirea corpului duce cu gândul la faptul că el este tot într-un singur loc… Pe de altă parte, Ciocă nu poate explica logic petele de sânge din maşina sa… Se ştie sigur că Elodia a dat ultimul semn de viaţă pe 29 august, după ora 22.00, când era pe chat, iat Cioacă a ajuns acasă pe la 1.00, venind de la iubita sa, din Piteşti.

În fine, este o dispută, poate chiar o bătălie – nu neapărat numai juridică – care nu se va încheia prea curând.

Ah, încă un lucru, o altă diferenţă dintre Cioacă şi Houston este şi că americanul şi-a recunoscut vina.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Texte de vineri. Bookmark permalink.

One Response to Elodia blues

  1. Pingback: Viata ca o cafea… « lunapatrata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.