Dacă viaţa nu ar fi avut alte planuri cu mine, astăzi aş fi avut un program special. De câteva zile, ar fi fost pregătit un cadou, atent împachetat, ales şi pus cu grijă. De dimineaţă l-aş fi luat la mine. Înainte de a pleca de acasă aş fi sunat-o, i-aş fi urat „La mulţi ani!” şi apoi i-aş fi spus că am treabă, că nu cred că ajung pe la ea. Iar ea ştia că o mint. Pe o singură femeie din viaţa unui bărbat acesta nu o poate minţi niciodată.
Indiferent câte treburi aş fi avut, le-aş fi încheiat destul de devreme pentru ca, la ora cinei, să ajung la uşa ei. Până să sun, las mirosul de mâncare caldă ce vine dinăuntru să se amestece cu parfumul florilor luate din drum. Liliac.
-Vai, nu te mai aşteptam! Spune ea, dar în spate văd masa pusă şi ghicesc între zeci de arome şi mâncărurile mele preferate.
Florile poposesc în glastra unde le aştepta deja apă proaspătă. Nu deschide cadoul. Parcă nu vrea să irosească nici măcar o clipă din cele pe care le petrec la ea.
Deşi nimeni din casă nu fumează, am o scrumieră la îndemână. Seara trece repede, cu poveşti despre câţi colegi au sunat-o, cât au stat „fetele” venite la prânz cu un tort.
Iar acum, ştiind că pe o singură femeie nu o poţi minţi, recunosc, aprinzând o candelă, „Mamă, încă e greu fără tine de ziua ta!”
PS În urmă cu 5 ani, am încercat, zadarnic, să trec peste pierderea ei prin exerciţiile de meditaţie. E o încercare unică la care te supune viaţa şi nu ai cum vreodată să fii pregătit pentru ea.
Mai jos sunt notele despre acel tratament inutil la care m-am supus.
Cercul Vieţii
2 Responses to Flori şi candele