Dacă nu aveam la mine o carte proastă poate că n-aș fi trecut niciodată prin situația care urmează, dar mă plictisea cumplit fugăreala profesorului de arheologie, alergat pe întreg mapamondul de masoni, templieri și călugări trimiși de Vatican să-și încerce armele automate. Așa că am închis cartea și am ridicat ochii. Legănat de mersul metroului, drept în fața mea stătea un… coșar. Avea tot ce-i trebuie, scară, perie, puțin negru pe față și un zâmbet tâmp, metalic. Ochii îi erau măriți, dar asta poate că era efectul unui șnur care-l strangula. Un mare noroc – pentru el, dar și pentru ochii mei – îi salvase minuscula viață ascunsă-n carcasa de tinichea: un sân ca săpat în piatră îi oferea sprijin. Ghicind carnea pe care stă, înțelegeam zâmbetul coșarului, deși nu pricepean de ce nu dă dracului scara și peria ca să aibe mâinile libere pentru a le înfige în ”salteaua” cu care l-a binecuvântat Dumnezeu!
Să se prindă cu mâinile ca să nu cadă, evident! Sânul se întindea mult în față, sfădând gravitația, iar sub el se căsca o prăpastie… spre Iad, spre Rai? Micul coșar de tinichea părea mai aproape de a afla răspunsul decât mine.
Coșarul n-avea aripi, așa că mi-am imaginat că a urcat până acolo și am parcurs din ochi traseul său, atât cât îmi permitea despicătura fustei iar restul drumului l-am refăcut cu ochii minții. Cum să nu ajungă obosit bietul coșar! De câte ori trebuie să fi poposit bietul băiat. Mi-l imaginam pe culmea liniștită a coapsei, punând scara deoparte, ștergându-se de sudoare pe frunte și cum a mai stat puțin acolo, apărat de soarele primăverii la umbra sânului râvnit.
Visam cu ochii deschiși – holbați? – când am simțit cum o altă privire mă fixa pe mine. De peste coșar mă priveau doi ochii clar deranjați. Femeia s-a ridicat și mișcarea asta l-a zguduit serios pe bietul coșar. Venea spre mine. Încurcat, m-am ridicat și m-am trezit spunând:
-Mă iertați, admiram mărțișorul!
Mi-a zâmbit și mi-a întins mâna pentru a o ajuta să treacă prin ușile ce tocmai se deschiseseră.
Ajunsesem deja la scara rulantă și încă nu dădeam drumul la mâna catifelată. Alături de mine, coșarul părea că râde complice. Și, pe Dumnezeul meu, dacă nu mi se părea că-l aud cântând așa:
PS Ghiocei, trifoi cu patru foi… toate sunt și simboluri ale norocului și ce simbol mai bun al ”furnizorului” de noroc există decât arhaicul coșar și superstiția că vederea sa aduce noroc.
Piesa Ți-a ieșit coșaru-n drum în interpretarea regretatului Colea Răutu este și ea un simbol. În general lumea o leagă de filmul De trei ori București, din 1967, dar se pare că Răutu o interpretase cu mult timp înainte, pe scena legendarului Cărăbuș, în perioada când era condus încă de Constantin Tănase. Muzica este a lui Gherase Dendrino iar versurile îi aparțin lui Puiu Maximilian.
