Doar o femeie se poate uita la un cadou ca la un rahat şi deja să simţi în cameră putoarea unei haznale. Portofelul viu colorat pe care-l alesesem zăcea pe masă şi părea că se înroşeşte de ruşine că i-a tulburat aniversarea.
-Nici o bază n-am în tine! Ţi-am spus că anul ăsta nu avem bani şi nu vreau nici un cadou de ziua mea! Dar tu nu şi iar nu, faci numai ce vrei!
La fel în fiecare an. Furtuni de vară! Anunţate încă din urmă cu un an, noroc că ziua ei cade vara şi trec repede. Iar când vine furtuna ce ai de făcut? Te adăposteşti până trece şi aştepţi cuminte să iasă din nou soarele. Şi cum nimic nu are boruri mai largi decât pălăria gândurilor, m-am ascuns într-o carapace de amintiri şi am aşteptat.
-Numai un pervers ca tine poate să-i ia un portofel cuiva care se plânge de bani! Sunt curioasă ce scuză mai inventezi acum? Ah, când o aud pe aia cu „Lasă, dragă, că ne descurcăm cumva!” mă apucă dracii!
Îmi amintesc anul când i-am luat un ceas şi, în timp ce mă certa, i-am spus „am vrut să cronometrez cât ţine criza de nervi sub care-ţi ascunzi bucuria că ai primit un cadou”… ăla a fost anul când am învăţat că nu e bine să-i răspunzi în astfel de momente. Da, clar, atunci am inventat sombrero-ul de amintiri pe care să-l trag pe ochi şi să aştept ca nervii să nu mai mascheze surpriza.
-E ăla din vitrina unde m-am oprit şi m-am uitat? Da, ăla e. Dar de unde ştii că nu eram doar obosită. Poate mă bătea un pantof şi m-am oprit acolo şi ca să nu par proastă…
Într-un an i-am oferit un text. Mi-a zis că mai frumoase sunt florile, dar seara am surprins-o recitindu-l pe telefon şi lăcrimând. Apoi i-am luat flori şi mi-a spus că noi mâncăm salată nu bujori, dar dimineaţa am găsit în aşternut câteva petale dintr-o floare pe care o luase cu ea în pat.
-Voi bărbaţii vreţi să le ştiţi pe toate, ce vrem noi, ce ne trebuie! Puteai să mă întrebi măcar ce-mi doresc, ce-mi trebuie. Dar tu nu, le ştii pe toate!
A fost un an când am întrebat-o. Nu direct, că nu-mi trebuia şi o furtună care să prevestească alta, dar pe ocolite. Bineînţeles că nu am luat ce trebuie, că era mai scump, mai prost sau prea mare… a doua zi purta cadoul şi a pus poza pe Facebook.
Simţeam că furtuna e pe trecute. Nu se mai uita numai în sus, implorând parcă cerul să îi dea şi ei un bărbat pe care să se bazeze. Era momentul să mă răzbun şi am început să fluier melodia asta veche:
A amuţit. De unde se aştepta să plâng… M-a abandonat puţin şi a luat portofelul de pe masă. L-a privit puţin şi s-a luminat. L-a lipit de piept ca pe bucata de suflet care-i lipsea ca să plutească şi mi-a zis.
-E drăguţ! Fetele or să moară de ciudă! Dar să ştii că nu trebuia… mai ales acum când nu avem…
I-am acoperit buzele cu un sărut.
PS În 1969, Bob Dylan i-a făcut o vizită acasă prietenului său Johnny Cash. A ieşit un album care nu ar trebui să lipsească din colecţia oricărui iubitor de libertate şi artă.
One Response to În fiecare scorpie doarme un înger