-Te urăsc!
Uneori, femeia asta mă face să mă simt ca un buchet uitat pe banca pe care s-a consumat prima întâlnire.
-Din cauza muzicii?
-Nu, din cauza ta. Uneori te urăsc sincer, pasional.
-Asta e! Dar ce să fac? Dar de ce spui ”uneori”? Ar trebui să mă urăști tot timpul, constant.
-Nu înțelegi nimic. Uneori mă enervezi atât de tare că aș putea să-ți tai beregata. Aș face-o râzând.
Îl auzeam pe cowboy strigând despre cum ar lua o carabină și ar băga-o-n pământ pe biata lui Thelma. Și mi-am dat seama că uneori nu e o idee chiar atât de rea.
-Uneori…
Am rămas amândoi tăcuți.
-Uneori te iubesc.
-Aha, și e vreo proporție?
Gânditoare, mi-a spus, ca și cum avea să vorbească o singură dată, fără să mai repete:
-Să zicem așa, faci o mie de gesturi bune pe zi și o mie rele.
-Și o mie de gesturi neutre.
-Nu, 3000 de gesturi pe zi e cam mult pentru tine.
-Adică niciodată nu-ți sunt indiferent? Asta e bine, după atâția ani…
Am stat tăcuți până s-a terminat melodia. Apoi ea s-a ridicat și a spus, înainte de ieși din cameră:
-Bărbații! Mereu aveți ultimul cuvânt, dar ideea e de la o femeie!
Foto Alex Mazilu
