Nu mai contează cum am ajuns în bucătăria acestui bătrânel cu aspect de contabil nebun. Două-trei eșecuri în dragoste, m-am plâns unui prieten, la un pahar de vorbă, și mi-a recomandat un consultant. Câteva zile mi-am repetat cu năduf ”Auzi, consultant pe probleme sentimentale!” O prostie, dar, într-o vineri, sub spectrul unui weekend singur, în care singura provocare era plimbarea fără rost prin mall, am sunat.
Desfăcea o caserolă cu piept de pui pe care o adusesem la indicațiile lui. Când am sunat să mă programez, am întrebat ce trebuie să aduc iar el mi-a spus să aleg cea mai fadă bucată de carne pe care-o găsesc în alimentară. Când plăteam la casă mă gândeam că și vracii se modernizaseră de mi-a cerut așa ceva. Unde erau vremurile bune când te rezolvau pentru un coș de ouă, dar poate că bietul om era la regim, cine știe?
Regim pe dracul! Când vedeam cu ce unge carnea mă apuca durerea de stomac. Pe fundul unui castron turnase o jumătate de pahar de vin în care a aruncat cimbru și câteva foi de dafin. Apoi a turnat niște ulei. Discutam de politică, nicidecum despre femei. Așteptam sfaturile care să mă scape de singurătate, dar primeam un discurs despre cum, foarte curând, se va lăsa liniștea peste lumea politicii românești.
Mâinile lui făceau acum ceva ieșit din comun. Ăsta se pregătea să le mănânce? Se dădu cu sare, apoi cu piper și cu boia dulce. Frecă apoi fiecare bucată de carne până o înroși. În timp ce făcea asta am aflat că-l îngrijora creșterea cursului valutar.
A așezat carnea în castronul cu vin și, cu un cuțit, a crestat-o pe lungime. Cam atunci mi-a spus că el nu crede că ăia din Europa dau cu adevărat doi bani pe ce se întâmplă la noi. În crestăturile de pe carne îndesă bucățele mici din vreo doi căței de usturoi, pe care-i avea mărunțiți într-o farfurioară. Deschidea tăieturile din carne, punea apoi fărâmele albe și închidea peste ele buzele ”rănii”, ca și cum oblojea o tăietură. Apoi a luat castronul și l-a pus în frigider. Rămăsesem cu gura căscată.
-Și acum ce facem?
-Acum… acum ascultăm muzică.
Atunci am remarcat că de undeva, din altă cameră, se auzea o melodie foarte veche.
Harry Belafonte – Matilda
Fumasem cinci țigări și răbdarea mea ajunsese la limită. Își mai bătuseră unii joc de mine, dar niciunul ca moșul ăsta care tocmai mă jefuise de o caserolă cu piept de pui! Mă pregăteam să îi zic vreo două când s-a ridicat din fotoliul unde părea că ațipise, uitând de mine.
A luat o tavă și a uns-o cu un cubuleț de unt. A așezat carnea. A luat un borcan de muștar și a dat pe carne. Peste fiecare bucată a așezat o feliuță de slănină. Ăsta e dement, clar! Singurul lucru care mă mira era de ce nu avea pe față semnele de la alți clienți? Dacă nu-și revine mai repede, semnele întâlnirii cu mine le va purta mult timp!
Tava era în cuptor. Deja o aromă aparte punea stăpânire pe casă, alungând mirosul de învechit.
Singurul lucru pe care-l mai speram era să mă invite și pe mine la masă. Despre lecția cu femei… îmi pusesem pofta în cui.
Avea un strop de luciditate, eram amândoi la masă, având în față câte o bucată de carne. Nu mai arăta ca o bucată de plastic alb, sticlos, cum era în caserola de la magazin!
Am gustat. Să nu mai aud vreodată că pieptul de pui e cea mai fadă carne! Se topea în gură în timp ce fiecare element din gustul ei călătorea prin corpul tău, producând senzații pe care nu știai că le poți trăi! Gustul ăsta și tot făcea ca ziua să nu fie irosită.
El se lăsă pe spate, vizibil satisfăcut de ce reușise și a spus doar atât:
-Carnea seamănă mult cu femeia!
Atunci am avut o revelație. Carne, femei… trebuie să știi ce ai de făcut ca să le faci să-ți dea ce au ele mai bun! Poți să o iei din galantar și să o arunci în tigaie, așa cum o femeie o poți poseda imediat după ce ai tratat-o cu șaorma. Te saturi, râgâi și uiți. Sau…
Înlocuiam baia de vin și arome cu o seară în locul potrivit, unde mâncarea, muzica topesc fibrele, frăgezesc. Cuvintele deveneau masajul cu sare și boia, apoi… cuțitul deschidea rănile vechi, usturoiul le oblojea, sarea le cicatriza, în timp ce boiaua ștergea urmele lor. Din toate experiențele ei trecute rămânea doar savoarea unei încercări noi. Apoi trebuia răbdare pentru ca vorbele dulci și mângâierile să-și facă efectul, înainte de a o duce în patul cu așternut moale ca untul…
Carnea din farfurii se terminase, fumau și încă niciunul nu spusese vreun cuvânt. Nu mai așteptam nicio lecție. Ce-mi putea spune bătrânelul ăsta care se abținea cu greu să nu râgâie zgomotos? Deschise ochii, facându-mă să înțeleg că încă nu căzuse într-o siestă profundă, de după-amiază:
-Plătiți cash sau cu cardul?
PS În 1953, un tânăr mulatru pornea propria sa revoluție în muzică, în timp ce restul lumii se angrena în revoluția rock-ului. E vorba de Harry Belafonte și de momentul în care a înregistrat albumul Calypsos. Hitul cel mai cunoscut rămâne Day-O ( Banana Boat Song) dar la momentul lansării succesul s-a învârtit în jurul piesei Matilda, povestea unui cowboy prădat de o prostituată, de banii obținuți după ce și-a vândut caii și vitele, o prelucrare după o piesă lansată în 1930 de King Radio, un artist din Tobago.
Deși ani de zile părea că nimeni nu are timp să urmeze revoluția muzicală lansată de Belafonte, totuși cam tot ce vedem astăzi muzică latino pleacă într-un fel și din înregistrările din 1953… A fost nevoie doar de răbdare pentru a-i înțelege viziunea.
