Cândva aia era mochetă. Acum era o coajă lipită prin presare de parchetul ce părea făcut din lemn și praf. Trei birouri, niciunul din același model, patru scaune prea negre pentru a le deosebi unul de celălalt și un dulap cu rafturile pline de hărtii. Șpalturi îngălbenite, corectate cu pixul acopereau igrasia care mânjea pereții. Fum stătut, un ambalaj de McDonald’s , pe masă o sticlă cu apă răsuflată și o scrumieră în care păreau că s-au adunat resturile de la două chefuri studențești. Era liniște. ”A început sumarul!” Gândi el, îi părea rău că n-a ajuns mai devreme să le spună ce declarase președintele la federație.
S-a așezat la unul dintre birouri și a pornit calculatorul. Până se încălzea hârbul devenit bej de atâta stat în fum avea timp să-și toarne o cafea din filtrul de pe pervaz, să-și deschidă geanta și să scoată un carnet zdrențuit. Se privi un pic, de sus în jos, bluza se lățise, blugii se tociseră înainte ca tocitul să fie la modă iar pantofii… pielea lor arăta ca și cum o imprimaseră vărfurile de plumb din culegătorie. Reciti din notițe și se ridică să dea niște telefoane. Atunci – Nu are cum să-ți citească un telefon gândurile! – aparatul sună.
-Da! Bună! Păi am ajuns la Scânteii, abia am plecat de la voi… Bine, bine, cer o mașină de la redacție și vin din nou.
De dincolo de pereți se auzi muzică.
”Bine că au terminat ședința de iar și-a dat chelu’ drumul la muzică!” Câteva secunde mai târziu în birou intră șeful. Aruncă o agendă de anul trecut pe masă. A vrut să-i spună că-l cheamă iar la federație dar și-a dat seama că tipul are de făcut un anunț mai important. ”Ce mama dracului s-o mai fi întâmplat?”
-Auzi, spuse șeful, de azi băgăm textele într-un folder nou. Se cheamă ”Net”.
-Ce e aia? În p… mea, nu are încredere în ce scriem și vrea să citească? Eu nu stau, bă, să-mi taie ăsta textele!
-Nu e asta, cică facem ediție pe internet și băgăm și acolo articolele.
-Cui îi trebuie asta? Ce pierdere de timp! Ăsta nu mai știe cum să arunce banii!
-Da, băi, o prostie, toți i-am zis în ședință: ”Hai să ne concentrăm pe ziar și la dracu’ cu net-ul ăsta! Mai trec douăzeci de ani până să citescă românul ziare pe calculator!” Dar știi că e încăpățânat…
-Hai că nu am timp de asta, îmi trebuie o mașină să mă întorc la federație. Cică mai au o știre…
Câteva minute mai târziu era în parcare. Se uita după șofer și se gândea: ”Ediție pe net! Ce le mai bese mintea! O prostie care nu trebuie nimănui!”
Zece ani mai târziu… a murit șomer. Ferparul lui a apărut pe… net.
PS Vinerea scriu despre lucrurile care mă impresionează și acum m-a impresionat vestea morții fulgerătoare a unui fost coleg. Ca pe mulți dintre noi l-a măturat valul modernizării. Acum ceva timp vorbeam cu un alt fost coleg de redacție și am ajuns noi la concluzia că, atunci când au apărut mașinile, crescătorii de cai s-au plâns între ei… așa că și gazetarilor de presă tipărită le rămâne să se plângă între ei… Și poate cândva un doctor nebun ne va umple trupurile cu plastic și ne va expune într-un muzeu.
Dumnezeu să-mi ierte colegul și să-l ”cazeze” pe un nor unde se organizează o redacție… numărul celor ajunși acolo cu cv-ul în mână e tot mai mare!
PPS Old Hippy a fraților Bellamy e o melodie despre ei… din zece în zece ani au imprimat-o din nouu, schimbând doar primul vers… ”vara trecută a împlinit 35 de ani”, apoi ”vara trecută a împlinit 45 de ani” și tot așa. Piesa celebrează într-un mod bizar trecerea anilor de la lansarea singurului lor hit internațional, ”Let Your Love Flow”, succes din perioada, evident flower-power.
