Raiul e plictisitor. Pentru că ajung acolo numai femeile

Zăceam într-o cafenea, la sfârșitul unei zile în care cel mai interesant lucru a fost momentul în care am ales din meniu ce să mănânc la prânz. Am mâncat ce mâncasem și ieri și… mi-a displăcut la fel de mult. De la ceașca aburindă, privirea mi-a alunecat spre femeia din fața mea, stând la masa ei, indiferentă la lumea înconjurătoare precum o axiomă într-o mare de teoreme.
Muzica aleasă de barman m-a făcut să mă afund în gândurile mele, tot mai îndepărtate de murdăriile zilnice din mintea unui bărbat.
Ascultați și voi melodia ce răsuna atunci:

Cum să nu filosofezi? Gândul mi-a fugit la celebra zicală ”drumul spre iad e pavat cu bune intenții”. Gândul bun se naște din lumina unui suflet curat căzută peste o aspirație. Și apoi pornești spre împlinirea gândului bun, aspirației.
Femeia ținea picior peste picior. Carnea ei se arcuia perfect, sugerând că, dacă vrei să le desparți, picioarele au exact atâta forță cât să nu te descurajeze dar nici să ți se pară prea ușor.
Evident că peisajul nu-mi oprea filosofarea la aburul cafelei. Problema mersului spre împlinirea unui vis este că drumul merge prin realitatea care, chiar dacă nu ți-a putut întina sufletul născător de gânduri frumoase, îți rănește trupul cu asperitățile printre care te poartă cărarea, îți murdărește mâinile și picioarele.
Când inspira, sânii ei se aruncau spre cer ca două acvile în căutarea prăzii, iar când scotea aerul din trup, păsările ca de piatră se întorceau pline de vești bune, despre prăzi ce așteptau ca hipnotizate să fie înhățate.
Ajungi la visul tău. Îl ai în față și trebuie să faci gestul final pentru a-l avea. Dar pui pe el mâna murdărită de obstacolele pe care le-ai dat din drum și murdărești totul. Scânteia de curat din sufletul tău se materializează într-un bulgăre de pământ. Dar ai călătorit prea mult ca să îl lași. Îl iei și te murdărești mai tare.
Părul ei arăta ca un așternut pentru fruntea ta, după ce extazul din ochii ei te-a golit de orice energie.
Bărbatul din visul meu, din sufletul căruia plecase gândul angelic ajungea la poarta Iadului murdar, obosit… Vedeam, însă, parcă folosind o a doua pereche de ochi ai minții, cum străjerii Raiului primeau înăuntru un alt bărbat, ajuns acolo curat și pur deși plecase spre a atinge un coșmar. O fi reciproca valabilă? Drumul spre Rai e pavat cu rele intenții?
Deodată ea s-a ridicat și, cu o țigară în mână, s-a apropiat de mine. Am intuit ce vrea… am sperat că vrea altceva, dar m-am ridicat și i-am oferit un foc. Cât a aprins a ținut mâna pe a mea, ca și cum fără atingerea ei flacăra s-ar fi stins.
-Mulțumesc!
-Cu plăcere!
A vrut să plece la loc, dar s-a întors din nou spre mine. Sperând măcar la o nouă atingere, m-am ridicat din nou. Mi-a vorbit după ce a suflat fumul ca și cum se curăța de duhurile rele din corp:
-Știți, mă gândeam, oricum nu ai cum să oprești mintea să lucreze cât bei cafeaua singură, că va fi plictisitor în Rai. Numai femei… Dar, cât timp Dumnezeu afurisește și păcatul cu gândul, sunt puține șanse să ajungă vreun bărbat acolo. Greșesc?
Nu am ajuns să-mi odihnesc fruntea pe părul ei. De fapt, acvilele ei probabil au vânat altă pradă în acea zi. Poate mai puțin timidă. Sau cu o brichetă mai bună. Un lucru mi-a rămas însă în gând: bune sau rele, intențiile te duc tot în Iad!

PS Almost Persuaded, compusă de un tandem de mare succes în muzica country, Glenn Sutton și Billy Sherrill, a deținut – până anul trecut – recordul de a fi pe prima poziție în topul Billboard, la secțiunea country. În 1966, în interpretarea lui David Houston, piesa stat 9 săptămâni pe locul întâi. Anul trecut, recordul a fost egalat și apoi depășit de Taylor Swift.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Texte de vineri. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.