Sânii profesoarei

Stela Enache și Florin Bogardo – Ani de liceu

Tâmpită muzică dau ăștia la stația școlii! Soneria îl făcu să se grăbească. „Ea ajunge întotdeauna la timp. Dacă întârzii, nu mă mai primește!” Din capătul holului o văzu venind. Doamne, ce mers are! Ce picioare! Lăsă visurile pentru clipele ce aveau să urmeze, preferând să grăbească pasul. Ultimii metri îi transformă în fugă. A ajuns la ușă chiar înaintea ei. I-a ținut ușa și a simțit parfumul ei. Fin, dulce, așa cum ar trebui să fie cuvintele de dragoste ale unei femei pe ale cărei forme perfecte timpul a presărat un praf discret de maturitate.

-Mai stai mult la ușă, Ionescule?

-Nu doamnă, mă iertați…

„S-a supărat?” Se așeză în banca lui în timp ce ea punea pe catedră geanta și catalogul. „Ce geantă elegantă! Of, ca tot ce ține de tine!” Ea își scoase sacoul și îl așeză cu grijă pe spătarul scaunului. Privirea lui căuta porii din mătasea bluzei. În timp ce ea deja scria ceva la tablă, ochii lui părură că au găsit o cale de a trece dincolo de mătase.

Mâna lui nota automat ce dicta ea, dar mintea lui deja simțea fragmente de piele catifelată îmbinate cu sutienul din dantelă. Ea se întoarse cu spatele la tablă să le explice ceva. Un ultim efort și ochii minții trecură și de dantele. Sânii ei erau la îndemână deja. Tari, vii, învățați cu dezmierdatul, se întind după palma ta, nu ca sânii de fată care parcă se crispează la cea mai mică atingere.

Privirea-i coborî. Picioarele frumos arcuite se ghiceau sub fusta de la taior. Ciorapii de culoarea pielii sclipeau în lumină ca un led care-ți atrage atenția că un aparat funcționează. Urcă pe ei, pe sub fusta grea și groasă…

-Ionescu, spune tu acum ce definește conceptul de Recuperare, Reciclare și Refolosire?

-Doamnă, ăăă… lupta de clasă…. ăăăă

-Stai jos și nu mai visa. La economie socialistă nu se trece dacă visezi la cai verzi pe pereți!

-De culoarea pielii, doamnă, nu sunt verzi, ci de culoarea pielii…

-Stai jos, măgarule!

PS Când scriam rândurile astea, pe toate canalele eram informat că mult prea celebrul profesor de sport de la Jean Monnet a fost arestat. Poate e prea mult, poate nu, îmi e imposibil să spun și nici nu e treaba mea. Un lucru e sigur, toți, dar absolut toți, am avut în adolescență fantezii cu măcar un profesor. În fiecare școală exista, pe vremea mea, profesoara preferată de băieți și profesorul căruia fetele îi dedică poezii… dar există și o barieră pe care dascălii o pun în calea copiilor care vin înspre ei. E o teorie… aia cu tinerii din ziua de astăzi… problema în cazul de față nu e fata, ci profesorul. Așa că ăsta e un caz în care exclami mai degrabă „Profesorii din ziua de azi!”

Pe de altă parte, însă, colega fetei pozează în Playboy, un dobitoc de la o școală din provincie s-a culcat cu două eleve… jurnalul uneia dintre fete care spune că relația ei cu profesorul a fost pur fizică… în ce lume trăim? Sau mai bine zis, ce categorie s-a împuțit prima, cea a dascălilor sau cea a elevilor? Și mai am o întrebare, ca tată de data aceasta, cât de iremediabil s-au degradat lucurile?

Textul meu devine astfel o simplă pagină dintr-o istorie a fanteziilor, pentru că, dacă în zilele noastre astfel de fantezii pot deveni lesne realități, visurile elevilor ce jinduiesc la profesori probabil că sunt cu totul și cu totul altfel.

Ca fantezii… mărturisesc… am rămas în anii ’80, cam când una dintre puținele delectări era filmul „Liceenii” cu Oana Sârbu, Ștefan Bănică jr și profesorii… chiar vi-l imaginați pe Ion Caramitru, profesor în filmul respectiv, în pat cu elevele? Melodia lui Florin Bogardo, interpretată pentru film de Stela Enache, a fost un autentic hit românesc.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Texte de vineri. Bookmark permalink.

3 Responses to Sânii profesoarei

  1. Pingback: Parfum de ciocolata… « lunapatrata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.