Mergea spre casă și se gândea că așa e mereu în preajma sărbătorilor. Frigiderele morgii se umpleau de sinucigași, de singurătate, de durere că au citit pe ascuns scrisorile copiilor pentru Moșul… mintea lor se umple cu atât mai mult întuneric cu cât străzile sunt mai invadate de luminițe, ghirlande, brăduți, colinde, reni, spiriduși. Toată ziua completase procese verbale cu aceiași mențiune ”moarte violentă, suspiciune suicid”. Nici nu se mai uita, știa că undeva în agenda polițiștilor care aduceau fiecare cadavru era o scrisoare de adio.
De dimineață l-au adus pe profesorul care îşi zburase creierii cu arma de vânătoare, singurul bun care îi rămăsese după divorț. Dacă ăștia ar ști cum arată un cap după ce tragi în el cu o pușcă de 12 milimetri ar alege altă metodă să se omoare! Unul dintre brancardieri a și spus ”Vezi că nu e tot capul, dracu’ stătea să răzuie de pe pereți!”. Ăsta își scrisese biletul de adio pe spatele unei felicitări pe care probabil nu avea cui să o trimită. Oricum a umplut-o de sânge și nu se mai putea citi mai nimic.
A luat-o pe o scurtătură. Se lăsa întunericul. Singurătatea e cel mai ciudat sentiment, ești singur și încerci să alungi sentimentul ăsta tocmai pentru că îți e teamă ca în întuneric să nu fi chiar atât de singur… Începu să fluiere o melodie veche.
Apoi femeia aia superbă care înghițise un tub de diazepam. Parcă era o prințesă adormită, dar au grăbit autopsia că până mâine se împuțea totul în ea de la chimicalele din stomac… Știa că e frumoasă, filmase mesajul de adio în oglindă, cu un telefon. Avea ceva teatral, în spate întinsese ghirlande aurii, cu globulețe. Din păcate pentru ea au stricat repede scena închipuită de muribundă… Erau chemați la bătrâna care se spânzurase în casă. Nu au putut sta mult, când lațul s-a strâns în jurul gâtului mușchii ei s-au destins… mirosul de fecale era insuportabil. Nici nu au stat să caute vreo scrisoare de adio. Era de ajuns că găsiseră pe masă un talon de pensie și o cutie cu fotografiile unor oameni ce păreau morți de mult.
Ajunse. De pe marginea podului se vedea clar în jos, undeva departe, în lumina lunii, strălucea albia betonată, cu un fir minuscul de apă pe mijloc. Mai făcu un pas. În cădere nu îi mai păsa că toate organele se vor sparge și spume de sânge îi vor înegri nările, urechile și buzele… Scrisoarea de adio o lăsase pe biroul de la morgă, în agenda polițistului, între cele strânse azi.
PS The Little Drummer Boy sau Colindul Toboșarului este un popular cântec de Crăciun, scris de pianista Katherine K. Davis. Melodia readuce în actualitate o legendă franceză din secolul al XII-lea. Un mic jongler nu avea ce ofrandă să aducă statuiei Fecioarei, așa că îi dăruiește ce are el mai bun, o reprezentație cu jongleriile cele mai reușite. Bogătașii din jurul său râd de el, în timp ce aruncă bijuterii scumpe, dar Maria, chiar din piatră, îi zâmbește copilului, acceptându-i darul. În unele versiuni ale legendei, jonglerul găsește lângă piedestal un trandafir roșu.
În cântec, povestea este cu un toboșar doar datorită soloului de introducere… Și toboșar a rămas, lumea uitând legenda de unde a pornit totul!
P.S.: 2 Toate cazurile sunt reale, culese în anii de ziaristică pe morți violente. Statisticile arată clar că numărul sinuciderilor se triplează în preajma Sărbătorilor de iarnă…
2 Responses to Suicide Blues-Carol