Trei într-o barcă… Mircea Vintilă, gândurile şi cu mine… fără a-l mai socoti şi pe Alex Mazilu

Întârziase deja şi se grăbea. Fiecare are tabieturile sale dimineaţa, unul bea cafeaua trei ore, altul se mută în laptop, unii preferă ştirile, alţii muzica, unii se mută în baie cu ziare, cafea şi ţigări. Tabietul lui era poate un pic bizar, dar dacă lui îi plăcea pe cine interesa? Nu deranja pe nimeni, poate doar pe omul de la debarcader, dar, până la urmă, se obişnuise şi ăsta. De multe ori nici nu ieşea din chioşcul lui, îi făcea un semn scurt din cap şi îl privea lung cum lua o barcă, potrivea vâslele şi înainta până la mijlocul lacului.

Când se îndepărta destul, desfăcea sticla de plastic în care avea cafea, un sandviş învelit în folie ascuns sub geacă. Se lăsa legănat de canapeaua de apă şi visa la cum ar fi ziua lui dacă…
Căştile puneau un zid între el şi oamenii ce traversau grăbiţi parcul, murdărind aleile cu grijile de zi cu zi.

La prima gură de cafea se gândi la o şedinţă cu oameni frumoşi, eleganţi, dezinvolţi. Împărţeau bani şi apoi, când s-au înţeles, au dăruit flori secretarelor ce îi acompaniaseră. Mânca din sandviş când se văzu terminând serviciul şi ieşind la limuzina ce aştepta în faţa clădirii. Urcând, a văzut oameni râzând pe stradă. Acasă… Doamne… acasă, îl aştepta Ea. S-au sărutat mult înainte de cină. Apoi a petrecut mult timp privind-o cum lumina fiecare colţ al multelor încăperi.
Aprinse o ţigără şi se văzu plănuind o vacanţă simplă, un Adam şi o Evă într-un colţ de Paradis. O barcă îi purta peste valuri, minuni ale naturii cotropindu-i, obosindu-i plăcut.
Apoi i s-a făcut frig. A vâslit la mal. Învăţase deja unde să lase vâslele, cum să lege barca. Când trecu pe lângă chioşc, în loc de salut, lăsă paznicului restul de cafea.
Pe drum fluiera încă refrenul optimist. Urcă scările în grabă şi, odată intrat în birou, deschise larg fereastra… şi….
Dar cui îi mai păsa? Luă o hârtie cu miros de praf şi se gândi că ar fi bună o şedinţă unde să împartă bani… O să vină şi ea… cândva.

P.S.: Barca, o piesă extraordinar de inspirată, ascunde sâmburi de filosofie sub haina fină a ironiei ce face din Mircea Vintilă un companion perfect al oricărei stări ce o poate experimenta un om. Melodia şi versurile îi aparţin lui Horia Stoicanu, colaborarea cu acesta, la albumele „Madama de Pică“ şi „Toţi într-o Barcă“, marcând revenirea lui Vintilă la o carieră solo după anii de Pasărea Colibri.
PPS: Nu întâmplător am parafrazat celebrul titlu al maestrului fineţii Jerome K. Jerome, pentru că uneori Mircea Vintilă îmi pare un personaj desprins din proza britanică, purtându-şi discret, printre oamenii tributari modernismului, sentimentalismul, gingăşia, tabieturile… felul de a fi.
PPPS: (exagerat cu post-urile?) Fotografia de final e de Alex Mazilu, o privire fugară aruncată unui colţ, probabil cândva de Rai, din Bucureştiul nostru cel de toate zilele…

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Texte de vineri. Bookmark permalink.

4 Responses to Trei într-o barcă… Mircea Vintilă, gândurile şi cu mine… fără a-l mai socoti şi pe Alex Mazilu

  1. Pingback: Trei intr-o barca : Alex Mazilu – Daily Photo Blog / Photo Blogging

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.