-Bună ziua, ce doriți?
M-am uitat lung la ea și m-am gândit ”ce-mi pot dori dintr-un magazin care vinde numai cravate? Brânză?” Tot ce-mi lipsea era o vânzătoare proastă, de parcă nu-mi era destul de greu să-mi aleg o cravată pentru…
-Vă pot ajuta cu ceva?
Am scanat-o și mi-au venit vreo două idei despre cum m-ar putea ajuta. Evident, dacă magazinul nu avea așa geamuri mari care dădeau direct în stradă.
-O cravată pentru o ocazie specială sau de fiecare zi?
Aha, adică e o diferență? Începeam să înțeleg prima întrebare.
-Cravată neagră e perfectă pentru ocazii. O linie sobră care vă brăzdează pieptul, e ca un legământ de seriozitate. Plus că se asortează perfect oricărei ținute a partenerei dumneavoastră.
I-am privit mâinile, țineau cravata de parcă era țesută din pânză de paianjen. Oare așa arătau și când mângâiau?
-Ah, am înțeles! Nu ieșirea e ocazia, ci persoana care vă însoțește.
Abandonă cravata neagră ca și cum ardea și s-a întors spre un raft cu zeci de pânze colorate.
-Știți ce e chic? Să asortezi cravata la ochii partenerei. Dacă e o cravată frumoasă pare că doamna a plâns de fericire la pieptul dumneavoastră. Albastră, verde… dacă ochii ei sunt crăpui… atunci asortați cravata la culoarea main a toaletei doamnei.
Mă blocase. Îmi era oricum greu să aleg o cravată, dar vânzătoarea asta făcea totul imposibil.
-Poate vreți ceva mai vesel, care să trădeze fericirea de a fi împreună? Priviți margaretele astea pe fond negru. Sau trandafirii ăștia roșii și strălucitori. O floare de nu-mă-uita, bleu ca o speranță timidă…
Nemulțumirea se citea deja pe fața mea. Și disperarea… Fără să mă gândesc prea mult mi-am jurat în gând să cumpăr prima cravată pe care mi-o mai arată…
Peste câteva zeci de secunde, eram în stradă și fluieram vesel…
Eram sigur că în acea dimineață fusese ultima oară când nevastă-mea îmi spusese ”Te rog azi să-ți cumperi o cravată nouă. Ne-a invitat șeful meu la teatru și nu vreau să arăți ca și cum te-a târât calul până-n foaier!”
În mână strângeam pachetul luat din magazin. Jurământul era jurământ, ce dacă ultimele cuvinte ale vânzătoarei fuseseră: ”Ah, mă iertați, acum am înțeles. E o ieșire ca băieții, trebuie ceva să vă scoată în evidență și să binedispună. Ia priviți acest imprimeu cu văcuțe în desuuri roz! Toate balerinele din club vor fi cu ochii pe dumneavoastră!”
Ador femeile care le știu pe toate!
PS Serenadă elizabetană trebuia să se cheme inițial ”Omul din stradă” dar, neîncadrându-se în stilul de muzică ușoară care făcuse celebru cuplul compozitor Ronald Binge / interpret Mantovani, autorul a dedicat-o, în 1952, încoronării reginei Elisabeta. Piesa a devenit un simbol.
Kenyanul Roger Whittaker a dat o interpretare de excepție, doar fluierând linia melodică de o finețe greu de egalat.
One Response to Văcuțe în desuuri roz