We Shall Overcome… pe bune!

Era frânt, nervii din fiecare centimetru pătrat al corpului nu se destinseră nici după ce s-a întins în pat. Carnea trebuia să uite ziua mizerabilă ce tocmai se încheiase și abia apoi, când se va fi instalat somnul, mintea va încerca și ea să se descarce. Procesul ireversibil al mersului spre repetarea zilei de mâine, sub umbra celei de ieri, începuse când…

Joan Baez – We Shall Overcome

Asta e oră de cântat? O nebună în stradă dădea în chitară și țipa. S-a ridicat. La început cu gândul să o înjure pe golancă, dar, când a văzut-o, mică, aplecată peste o chitară mare cât ea, se mulțumi doar să o boscorodească în gând și să închidă geamul.
Dar zgomotul de afară nu-l lăsa să doarmă. Și avea nevoie de odihnă. Trebuia să doarmă ca să nu se gândească. Avea de plătit, de plătit și iar de plătit. Plătea treaz, plătea și în somn… Taci dracului, golancă fără griji!

Puse perna pe cap, dar era prea târziu. Doamne, parcă vede că va adormi abia în zori și nu se va trezi la timp. Din cauza nebunei ăsteia va alerga pe străzi încheindu-se din mers la haine. Nu va ajunge la timp să ia o cafea de la automat și idiotul ăla de șef nu-l va găsi cu ea fierbinte pe masă, când va ajunge și el la serviciu.
Cântă, proasto, tu dacă vrei ceva bani în plus nu primești un discurs despre datoriilor suverane sau despre austeritatea care te scapă de nenorociri, ascultat în picioare, așteptând ca un îmbuibat cretin să-și termine cafeaua! Cântă, ce-ți pasă ție că vin ratele! Ai rate, zăludo? Dacă aveai nu mai cântai în stradă, aveai și tu o casă în care să zbieri!
Adormi într-un final. Mintea calcula, aduna cifre, scădea cifre, rezultatul cu minus îl amesteca în cafeaua prostului…
Când s-a trezit era târziu. Dar ciudat, în locul hărmălaiei alarmei ceasului deșteptător auzea un cor. Mult mai mulți oameni cântau imnul fetei. Deschise fereastra și se uită la ei. Păreau să aibe rate, șefi și totuși era ceva în ochii lor care-l tulbura. Încredere? Strigă de la geam:
-O să trecem peste asta?
-Sigur! Vino aici, nu mai sta în casă! strigă la el fata ce nu părea atinsă de oboseală după o noapte în stradă.
Se îmbrăcă repede. Când cobora nu știa ce va face. Va rămâne cu ei să cânte sau va da o fugă la birou doar ca să-i spună unui îmbuibat că acum o săptămână îi scuipase în cafea… dar că are analizele la zi și sunt bune!

PS Cântul We Shall overcome (vom trece și peste asta) a împlinit anul trecut 110 ani, peste un secol în care a ajutat la câteva schimbări semnificative în istorie, secol în care a devenit – lucru măsurabil energetic, susțin inițiații – un liant al oamenilor care militează pentru propriile drepturi. Istorie… se poate, dar câteva date certe arată că un cânt poate ajuta, evident nu decisiv, dar având un rol măcar la fel de important precum al fiecărui participant la un protest.
A fost cules de reverendul Charles Albert Tindley, obârșia sa (a imnului dar și a reverendurului) fiind pe plantațiile de bumbac unde trudeau sclavii de culoare. În prima sa variantă, imnul religios se numea I’ll Overcome Someday, în buna tradiție americană că fiecare vorbește singur și direct cu Dumnezeu.
În ”folclorul” mișcării sindicale intră abia în iarna lui 1945. Atunci un sindicat din alimentație și tutun a făcut un miting care a ținut cinci luni. Fiecare zi și seară de protest se încheiau cu intonarea imnului. Lidera sindicatului îl duce la Highlander Folk School, condusă de Zilphia Horton, în fapt o pepinieră socialistă pentru lideri de sindicat din întreaga Americă.
Aici îl ascultă și prelucrează unul dintre marii trubaduri ai drepturilor civile, Pete Seeger. El îl aduce la forma cunoscută nouă astăzi. Transformă titlul de la persoana întâi singular la persoana întâi plural și îl ”albește”, trecându-l din versiunea ”black goespel” în country folk.
În fine, în 1963, Martin Luther King organizează cel mai mare protest din istorie pentru obținerea unor drepturi civile. E vorba de Marșul Împotriva Washingtonului, încheiat cu celebrul discurs I Have a Dream ( care, fie vorba între noi, a inspirat și celebra baladă a ABBA). La acel marș, We Shall Overcome este ales de Joan Baez ca imn al întregii manifestații.
Din acel moment devine un simbol. Doar 2 exemple: a fost imnul Revoluției de Catifea de la Praga, din 1989, dar și cântecul de campanie al lui Barack Obama. Primul președinte de culoare a spus, la înscăunarea sa, ”We Have Overcome!”

PPS Poate că după unii mitingurile din ultimele zile nu înseamnă nimic, dar eu cred că acel amalgam de dorințe, de la politicieni, partide, taxe, pensii, Roșia Montană sau altele mai năstrușnice, precum Legea Cojocaru, ne face să ne analizăm. Să găsim în noi dorințe pe care le-am reprimat, deși poate ele ajunseseră imperative, să aflăm ce-și doresc cei aproape de noi, oameni de care nu am avut timp în ultimul timp. Și acest amalgam poate seamănă cu un cor care spune ”vom trece peste asta!” Vor trece? Și dacă da, va fi o nouă reprimare a acestor doleanțe sau crearea unei premize ca ele să fie împlinite? Pentru că, așa cum spuneam și mai sus, cântul nu e soluția, e doar liantul așezării unul lângă celălalt și impunerea soluției.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Texte de vineri. Bookmark permalink.

One Response to We Shall Overcome… pe bune!

  1. Pingback: La o cafea… « Lunapatrata – Poezie,ganduri,muzica…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.