Când un bărbat suferă, femeia are o durere reflexă. În fund

Poate că sunt egalele noastre, dar nu ne înţeleg. Nu are rost, atunci când ai o problemă de sănătate să cauţi la ele empatie. Dacă eram un leu rănit, mă trăgeam, ştiu eu, într-un colţ al savanei, departe de ochii leoaicelor şi mă lingeam singur, găsind în organismul meu substanţa vindecătoare. Dar nu suntem lei, suntem doar nişte bărbaţi.
Legat de durere, deschidem ochii sub lumina lui „Lasă că pupă mama şi trece!” Naiv, viitorul bărbat uită de durere sub valul de căldură de la pieptul ei. Niciodată nu vom mai găsi puterea vindecătoare a mamei în alte femei.
M-am tras într-un ungher al sufrageriei, lăsând spaţiu de manevră celor sănătoşi, dar simţeam cum răul se întinde-n mine. Slăbiciunea punea stăpânire. Prima m-a văzut aia mică, Sofia. A holbat ochii şi a spus foarte serios:
-Tata caca dirli-dirli paku!
Apoi mi-a dat cu o păpuşă-n cap. Am gemut.
Ele se aşteaptă să reacţionăm toţi ca Winnetou. În timp ce duşmanii ne feliază la stâlpul torturii să nu scoatem un sunet şi abia când durerea începe să prevestească moartea cânţi o melopee pentru Manitou. Femeile, când suferim, ne pasează de la una la alta… altfel cum se explică felul natural în care-ţi spun „Până te însori îţi trece!”. Când eram mai tânăr le luam în serios, dar apoi am văzut că nu trece, indiferent de câte ori te căsătoreşti!
Geamătul meu i-a atras atenţia Alecsiei. A lăsat pisica din braţe şi a privit spre mine. Mitzu a zbughit-o, mulţumindu-i probabil Dumnezeului mâţelor că mi-a dat aşa o durere de am scăpat-o de scărmăneală.
-Te doare ceva, tati?
Probabil că eram schimonosit de durere, dar m-am felicitat că m-am abţinut aşa de bine şi nu se observa, că altfel aş fi speriat copiii. Am vrut să spun ceva, dar nu am apucat, până să-mi adun forţele, ea era deja pe canapea, lângă mine. Ba nu, pe mine!
Totuşi şi în căsnicie, măcar la început, pare că există un efort pentru a îndepărta durerile care nu trec „până te însori”. E ceaiul pe care ţi-l aduce la pat când te doboară o răceală. Dar lucrurile se deteriorează pe parcurs. La a doua răceală, ceaiul e lăsat pe masă. La a treia, când eşti aproape înfrânt de boală, ţi se spune simplu că ibricul gol te aşteaptă-n bucătărie. Sigur, între timp s-au consumat câteva episoade, în care ea se preface mai bolnavă decât e, iar tu simţi că o ajuţi mai mult dacă o sileşti să-şi pună organismul în mişcare şi să-şi facă un ceai. În loc să aprecieze ajutorul mental primit, te bodogăne cât timp ceaiul îi dă-n foc! Femeile!
Sub apăsarea Alecsiei, durerea devenea mai mare. Melopeea către Manitou stătea să se ridice din gâtlejul meu, când Silvana s-a întors spre mine, doar rotind scaunul din faţa calculatorului:
-Alecsia, lasă-l pe tati, vezi că e bolnav!
Mi-am dat seama că totuşi femeile au un al şaselea simţ. Că ştiu când fiinţa pe care o iubesc este rănită şi nu le mai poate proteja.
-Dar chiar, ce ai? Ai faţa schimonosită. Te doare ceva?
Am încercat să minimalizez, gândind mai ales la fete:
-Nimic, o infecţie… dar se întinde…
Silvana a venit spre mine şi mi-a tras mâna. A examinat degetul umflat, care avea, lângă unghie o „ţâţă” de puroi gălbui. Am vrut să trag mâna ca să nu leşine cumva, dar mi-a strâns-o de încheietură. A prins apoi degetul între ale ei şi a strâns ca într-o menghină.
-Gata, acum spală-te şi dă cu spirt!
Durerea dispăruse. Leul din mine se trezea din nou şi era gata să-şi ia locul în mijlocul savanei. Am zis, totuşi, ca în seara aia să o iau mai încet şi m-am aşezat tot pe canapea, dar mi-am făcut un bandaj destul de mare ca toate să înţeleagă că am avut o rană care l-ar fi făcut pe Winnetou să cânte un disc întreg pentru Manitou.
Concluzia a tras-o Sofia:
-Dirli-dirli paku deget!
Câteodată are mare dreptate…

Comentarii via Facebook

comments