La ce o medita Gânditorul de la Hamangia? Sigur nu la… :) !

Dacă e să mă luaţi repede, aş spune că anotimpul meu preferat este primăvara. Atunci, bucăţi de carne albă încep să iasă din hainele Ei, precum ghioceii din covorul de frunze de anul trecut. Sunt gingaşe, timide, aşteptând complimente cum că nu s-au urâţit pe timpul iernii şi, dacă ştii ce să le spui, câştigă teren în detrimentul hainelor, până uiţi frigul ce abia l-ai scuturat din viaţa ta. Dar îmi place şi vara, de fapt, s-ar putea ăsta să fie anotimpul meu preferat. Hainele rămân doar o podoabă pentru trupul ars de soare. Ca un gablonţ ce nu poate acoperi tot telefonul de care e atârnat, doar îi dă utilităţii un strop de strălucire. Şi căldura pare să topească orice urmă de rezistenţă, lăsând doar ochii să îţi spună că are şapte ani de acasă, în timp ce fiecare linie a corpului ei spune altceva. Dar toamna… asta e partea pe care o iubesc cel mai mult din an, când, împlinită de soarele verii şi de frumuseţea vacanţelor, frumuseţea se adună în haine, ca o comoară ce ţi se va dezvălui numai ţie. Trebuie să profiţi de ea cât mai mult, ca şi cum ţi-ai face provizii pentru zile negre. Şi apoi vine iarna, clar, cel mai frumos anotimp, mergi prin zăpadă spre casa unde te aşteaptă iubita şi, când ajungi, schimbi hainele groase cu braţele ei şi fineţea zăpezii cu părul mirosind a sărbătoare. Ce îţi mai poţi dori? Să vină primăvara, normal!
De fapt, eu am vrut să vă spun că, după mine, cea mai mare minciună de pe lume este că bărbaţii se gândesc tot anul numai la sex şi voiam şi să-mi anunţ un coleg care susţine contrariul că tocmai a pierdut pariul făcut cu mine! De aia am ales o melodie azi care contrazice această teorie răuvoitoare – „Toes” – a celor de la Zac Brown Band, de pe albumul „Foundation”, album premiat cu un Grammy la secţiunea de country.
Imaginea e simplă, orăşeanul – în vacanţă pe malul mării, în Mexic. Are vârfurile picioarelor în apă, fundul în nisip, o bere în mână şi privirea pironită spre orizont. Moment de visare, de filosofare pe teme adânci. De exemplu, palmieri şi bikini sau fata de la bar care miroase a rom şi a iubire carnală de la o poştă!

Poziţia seamănă cu a Gânditorului de la Hamangia, excepţie făcând sticla cu bere şi, evident, faptul că bietul dobrogean care a trăit în neolitic nu putea visa la Mexic. Teorii sunt multe, de la cea a unei zeităţi la cea a omului simplu care meditează la cât putea el înţelege pe atunci din viaţă şi din lume. Dar eu zic să nu facem abstracţie că statueta era însoţită de una reprezentând o femeie, având un picior adunat sub ea şi mâinile împreunate pe celălalt, ca şi cum două gesturi simple pot ascunde goliciunea de privirea filosofală a unui mascul. Ştiţi ce cred eu? Că dacă avea o femeie în faţă, Gânditorul nu se putea gândi decât la un lucru… Om sau zeitate, bărbat a fost şi el, nu?

Comentarii via Facebook

comments