Nu mai știu cum m-am trezit într-o dugheană maronie, cu miros de lemn, înconjurat de suluri de stofă de toate culorile. De la un radio auzeam o muzică veche precum tiparele îngălbenite împrăștiate peste tot. Mașinile de cusut dintr-o încăpere alăturată țineau ritmul.
Stonewall Jackson – Why I’m Walkin’
Ea îmi promisese că mă va lăsa cu mașina unde aveam treabă, dacă o aștept câteva minute, cât probează o rochie la croitorie. Așa că iată-mă încadrat de doi bodyguarzi hidoși, două trunchiuri de manechine care vegheau lângă ușă, învelite în sacouri cu toate cusăturile desfăcute, ca după o autopsie, cu linii mărunte de cretă pe piept, ca și cum un student urma să învețe pe cadavre cum se fac operații estetice.
Pe un podium mic, ea stă cocoțată, purtând o rochie abia însăilată. Un bătrânel minuscul, îmbrăcat cu un costum cu cel puțin două numere mai mare, scoate tacticos câte un ac dintr-o pernuță prinsă cu un elastic de mână și apoi, cu limba între dinți și un ochi mijit, prindea câte o cută între degete și o străpungea. Mă treceau fiori de câte ori făcea asta, simțind eu, de la distanță, cum vârful rece trece la câțiva microni de piele.
Cu ochii pe ceas m-am trezit spunând ”Eh, femeile, sunt dependente de fiecare detaliu, noi bărbații…” Speram ca, din solidaritate masculină, tipul să-i dea bătaie și să mă scape mai repede din dugheană. În loc de asta…
-Domnul meu – spuse bătrânelul, înfigând încă un ac – rochia nu e un accesoriu feminin, ci masculin.
E clar, mi-am zis, caut solidaritate bărbătească la unul care e pe invers!
-Ia uitați-vă aici – a întors biata femeie și mi-a arătat umărul ei stâng, pe care trona un volan uriaș – crezi că pentru ea a ales modelul ăsta? L-a ales din instinct, e un mesaj pentru dumneavoastră. Umărul dezgolit înseamnă că a făcut primul pas spre dumneavoastră. Depinde de pașii tăi acum să se dezgolească și celălalt. Ah, floarea, volanul de pânză… o ofrandă, un accent pe ceea ce ai de făcut.
Începuse să mă enerveze, dar acele treceau tot mai aproape de pielea ei, așa că am tăcut. El nu.
-Ia priviți aici – îmi arăta decolteul larg, aproape lipind degetul murdar de cretă de sâni – ce vrea să vă spună cu liniile astea, drepte, ferme? Linia ocolește la limită partea de carne spre care mâna ta s-ar duce din instinct. Linia decolteului te ademenește și totodată te pune la respect.
Cred că tocisem ceasul cu privirea. Omul nu se lăsa. Acum ea era întoarsă cu partea dreaptă spre mine.
-Te uiți – încă un ac luci în lumina palidă, făcându-mă să nu răspund – la crăpătura asta. Dacă umărul gol se vede tot timpul, piciorul iese doar la anumite mișcări, ca și cum prinde câte un moment propice să îți spună că e nerăbdător, gata de joacă. Privește talia, știi, bănuiesc, ce e în zonă. Rochia curge de aici ca un cerc de cascade, toate cu un singur izvor…
Deja, recunosc, îl urmăream cu atenție. Vedeam liniile descrise de el cu alți ochi.
-Dumneata, domnul meu, te grăbești, iar femeia asta suferă ca să-ți vorbească prin linii și tăieturi în mătase! Rochia asta e o scrisoare de iubire nu o îmbrăcăminte oarecare. Nu vrei să fie perfectă? Privește și…
-Domnul meu – i-am răspuns, un pic mai liniștit, văzând că a terminat toate acele din pernuță – toată declarația asta mai e valabilă dacă suntem doar colegi și s-a nimerit să mă ducă astăzi cu mașina?
Părerea mea e că unii bătrâni sunt ursuzi și ciudați. Tipul mi-a aruncat o privire ca și cum se uita la un rahat uscat pe covorul din sufragerie și a tras draperia camerei de probă. M-a mai ținut un sfert de oră înainte de a decreta că rochia va fi gata săptămâna viitoare. Nu vreau să repet ce ne-a spus la plecare.
PS Stonewall Jackson este unul dintre părinții muzicii country clasice, considerat, în anii ’50, unul dintre regii muzicii honky tonk, adică… lăutărescă, de cârciumă. Hitul Why I’m Walkin’ a fost lansat la sfârșitul perioadei sale de glorie, în 1960.
Născut în 1932, Jackson este cel mai bătrân protagonist al celebrului show country Grand Old Opry, drept câștigat în instanță, unde a atacat eliminarea sa din distribuție din cauza vârstei.
Tăticii se adună pe taticool.eu
Cele mai citite articole
- Despre mine
- Jurnal de tătic. Cum reușesc femeile să joace bărbații pe degete
- Zăpada
- Ghicitoare
- Nu mai cred în dorințele puse când sufli în lumânări
- Reclama cu tipul care se bese-n nasul câinelui
- Invidie. Maximă
- Bensonhurst Blues sau “Chemarea începuturilor”
- Noul şef al Masoneriei Române: Şlefuirea pietrei, făcută întru binele ţării
- Umbra femeii
Alte texte de vineri
- Explicația motivului pentru care îmi pun nevasta pe drumuri în fiecare primăvară
- Sex în iarna lui ’84
- Femei goale, povești vechi și politică
- Bărbatul între două vârste. Ce a fost acest concept și ce a ajuns
- Femeia care vrea să îmblânzească trandafirii
- Nevasta omului din cafenea. Frumușică
- Rețeta zilei: iubire pe un pat de leuștean
- Reclama cu tipul care se bese-n nasul câinelui
- Mesaj de 1 Aprilie pentru nevastă-mea
- Nu mai cred în dorințele puse când sufli în lumânări
- O veste proastă pentru cei care s-au înscris: Festivalul onaniștilor de la Praga nu se ține!
- Harștul de Vaslui
- Â-mi place blondele!
- Bluesul ciorapilor cu ceapă
- Avantajele doamnelor cu fundul mare. Studiu științific
- De ziua voastră, la mulți ani, îmbrățișărilor!
- Hipster în 2069. SF în chiloți
- Din ciclul ”Poți să-mi fluturi ș-un tramvai...”
- Cum am ajuns cu Daniela Crudu la mitingul ciobanilor
- Băi, Moș Nicolae, de ce ții cu femeile?
- Iubirea fără Facebook e ca... Like și share!
- Zile fără ea
- Recunoașteți personajul?
- O amintire din 1990, cu blugii Omat. Prespălați!
- Schimbă masca, iubito!
- Nevasta prietenului meu e misogină
- Dumnezeu se bâlbâie când vine vorba de Taina Căsniciei
- Atenție, bărbat în depresie!
- Când doi oameni nu se înțeleg dimineața...
- Vis de bărbat
Alte editoriale
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- O părere și o gaură-n fund
- Instituția ”Regele Mihai I” – aruncarea Casei Regale în derizoriu sau salvarea ei?
- ”Fie ca”... BFF și zeii în pielea goală
- Rolul afacerii ”Microsoft” în alegerile prezidențiale din 2014
- O filă cartonată din almanahul pupincurismului românesc
- Cazul bătăii mame-copil de la Constanța. Când autoritățile ridică din umeri, părinții ridică pumnul
- Soluție de părinte: paranoia? Gânduri inspirate de Pedofilul din Drumul Taberei
- Goana CIA după manuscrisul cărții despre Președintele SUA. Rolul jucat de un cronicar de gastronomie și un agent cu nume de sfânt
- De ce s-a oprit Rex Tillerson la București
-
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
Pingback: În dulcele stil clasic… « Lunapatrata – Poezie,ganduri,muzica…