După maldărul de haine de pe pat nu ştiam dacă se pregăteşte de vacanţă sau să mă părăsească. Amândouă variantele erau destul de proaste. Prima însemna că vrea să târâm după noi la mare tot şifonierul, a doua… în fine, uneori pare nasol să te lase baltă.
Câteodată bărbaţii uită de instinctul de conservare, aşa că am îndrăznit o întrebare. Nu mă adresam ei direct, ci maldărului de haine, dar eram sigur că e undeva în spate, pentru că periodic zbura câte o bluză sau o fustiţă:
-Le scoţi pe toate ca să alegi ce luăm cu noi?
Deasupra hainelor a apărut capul ei. Părul blond era ciufulit. S-a uitat la mine ca la o bluză de acum doi ani. Nu mi-a răspuns. S-a mulţumit să se strecoare afară şi să dea drumul la muzică, în sufragerie.
Fără să scoată vreun cuvânt s-a întors la gura minei pe care o săpa în dulap. „Minereul” începu din nou să iasă la suprafaţă.
Am înţeles că nu avea chef de vorbă, dar pe mine mă mânca limba:
-Dacă vrei, te ajut să pui unele dintre lucruri la loc… în şifonier…
De data asta, privirea de sub smocul ciufulit mă fixa, după reţeta boldului, gândacului şi a insectarului.
-Adică ţie nu-ţi pasă că mâine plecăm?
Acest „nu-ţi pasă” avea ceva din tonalitatea unui „te-ai căcat în mijlocul casei”!
Sigur că-mi păsa. Visam de destul de mult timp la soare. Apă şi nisip.
-Ba da, cum să nu, dar nu văd unde punem toate astea…
-La tine în braţe, că eu conduc maşina!
Devenea evident că era momentul să pun picioru-n prag:
-Le ţin, iubita, dar unde le pun pe ale mele. Ştii? Merg şi eu şi mi-ar plăcea să iau cu mine…
Atunci şi-a îndreptat privirea spre un loc aflat undeva jos, jos de tot, în colţul camerei. Acolo erau o cămaşă, o pereche de pantaloni scurţi, tricoul cu Tweety cu dinţi de vampir, primit de la soacră-mea şi o pereche de chiloţi.
-În loc să-mi mulţumeşti că ţi-am făcut şi ţie bagajul! Of, bărbaţii ăştia!
Aici cred că are dreptate, uneori suntem greu de mulţumit… Mai ales când vrem şi linişte şi vacanţă.
Foto Alex Mazilu
