S-au văzut. Au ieșit și singuri la o cafea… Au mai vorbit și apoi, deodată, dimineață s-a trezit cu un SMS de la Ea, un smiley… Era clar, își făcea loc în viața lui. Va fi ceva. Era timpul să îi pună un ringtone personalizat. Era mica lui ofrandă adusă unei firave legături… ce va începe… începuse deja?
Căuta în calculator o melodie care să îi vorbească despre Ea, despre ochii Ei de copil, nevinovați uneori, șăgalnici atunci când erau singuri. Să fie o melodie și despre el, despre cum, în preajma Ei, uita de armura ce o purta permanent, se înmuia… redevenea un puști gata de șotii, dornic de alint. Poate asta?
Lucille Starr – Jollie Jaqueline
Se vedea tresărind plăcut dacă suna Ea și începea piesa jucăușă. Își imagina fețele colegilor, mereu serioși, preocupați, îi vedea până și pe ei înmuindu-se și spunând: ”Răspunde, cred că e Ea!”
Savura momentele când își dădu seama că lucrul care se țesea între ei nu putea fi numai copilărie… dacă ar fi așa… Poate asta e mai bună?
Willie Nelson & Shania Twain – Blue Eyes Crying in the Rain
Acum era totul roz, smiley pe telefon în loc de ”bună dimineața”. Cât putea ține? La un moment dat, copilăria va îngheța în maturitate. Ca doi oameni mari, vor începe să facă planuri… Unele le vor realiza, altele, probabil cele mai multe, vor cădea, precum castelele din cărți de joc. Vedea cum hotărârea ia locul sclipirii jucăușe în ochii ei. Glumele nu mai veneau niciodată la momentul potrivit… Mâna ce altădată alinta acum bătea nervoasă în masă, așteptând minuni sau doar gesturi, poate mici pentru o femeie, dar imposibile pentru un bărbat. Și atunci, în unele seri, mintea lui, obosită de maturitate, va tânji după clipele de joacă. Va căuta zilnic, dimineața, un smiley pe telefon și nu îl va mai găsi… Asta o merge?
Ray Charles – I Can’t Stop Lovin’ You
Va veni momentul când, lângă Ea fiind, îi va fi dor de Ea, de Ea așa cum îl cucerise, cum o iubea. Și nu o va putea părărsi, va sta, așteptând ca Ea, cea adevărată, să răsară din trupul celei ce dormea acum lângă el. Va spera în minuni, așa cum păzești un mormânt crezând că de acolo se pot întoarce sufletul și trupul iubite…
Zâmbi la toate prostiile care-i trecuseră prin minte, doar pentru un amărât de smiley. Nu schimbă melodia de la telefon. Oricum îi făcuse bine să asculte. Luă aparatul și răspunse la mesaj: ”bună”. Apoi așteptă. Avea o melodie pentru fiecare răspuns posibil…
P.S.: Lucille Starr este una dintre cele mai apreciate interprete de country & western din Canada, fiind printre primele artiste care au cântat această muzică în limba franceză, spre deliciul publicului său, din Quebec. Jollie Jaqueline este o piesă de pe primul său album, din 1964. Pe lângă ritmul inedit, inspirat de belle dance-ul francez, fata căreia îi este dedicat cântecul este diferită de frontier women din muzica western, amintind mai mult de finețea unei parizience. Poate oricând sta ca ringtone pentru numărul unei femei cu darul de a-ți descreți fruntea când exagerezi cu instinctele masculine…
Blue Eyes Cryin’ in the Rain este piesa care, în 1975, l-a transformat pe Willie Nelson într-un interpret de succes, după ce fusese deja recunoscut ca autor al unor hituri ale lui Elvis Presley sau Patsy Cline. Blue Eyes era, însă, o piesă veche – avea 30 de ani când a cântat-o Nelson – dar succes real a înregistrat abia în versiunea rebelului country. Trei legend despre ea merită amintite: se spune că versurile lui Fred Rose ”love is like a dying ember, only memories remain” (dragostea e ca jarul muribund, numai amintirile rămân) sunt printre cele mai bune din muzica country; în 1976, Elvis a înregistrat o versiune despre care se spune că este ultima melodie cântată de el înainte de a muri; acum o lună, fiind judecat pentru posesie de marijuana, Nelson a fost condamnat să cânte această piesă în fața juriului. Cândva am auzit-o ca ringtone la un bărbat convins că-și va pierde soția și că o va regreta toată viața. Din câte știu este încă însurat…
Scrisă în 1958 de Don Gibson, “I Can’t Stop Loving You” a intrat în repertoriul starurilor din toate stilurile, de la Ela Fitzgerald, Frank Sinatra, Elvis Presley, Van Morisson, dar, după mine, versiunea lui Ray Charles, din 1962, este cea mai bună. De altfel, în această versiune piesa este în topul tuturor timpurilor Billboard și Rolling Stones Magazine. Ea a fost prima meldoie din proiectul lui Charles intitulat „Modern Sounds of Country and Western Music”, proiect despre care putem afirma că l-a continuat până la dispariția sa, în 2004. Ca ringtone… pe toate siteurile de specialitate figurează în topul descărcărilor…
Pingback: Poveste de vis (32) « Teo Negură