E vineri spre seară şi iar renunţ la subiectele ce ar putea fi de interes pentru dumneavoastră, aşa că voi vorbi, aproape singur, de gândurile inspirate după ce am ascultat o melodie mai puţin cunoscută a lui Johnny Cash. Are numai trei minute, nu a fost niciodată un hit, dar are ceva sublim în ea, povestea. Fiecare vede ce vrea într-o melodie sau chiar nu vede nimic. Dar mie, Matador a lui Johnny Cash îmi vorbeşte de eterna nepotrivire dintre dorinţele unui bărbat şi cele ale unei femei.
Scena închipuită de regele muzicii country este relativ simplă. Matadorul se pregăteşte să intre în arenă. Probabil ţine spada gata pentru a-i da lovitura finală taurului. Matadorul deschide şi închide întotdeauna corida. Îl irită pe animalul ce va fi ucis cu pelerina roşie şi apoi e rândul picadores să continue. Pe cai îmbrăcaţi cu armuri din răchită, înarmaţi cu lănci, picadores obosesc taurul şi, mai important, îi dau lovituri la muşchii picioarelor pentru ca mişcările sale să nu mai fie bine cordonate. Intră apoi în arenă banderilleros, dacă sunt pedeştri, sau rejoneador, dacă sunt călare, de obicei matadori în pregătire. Sunt cei care înfig, cu gesturi imitate şi în dansurile flamenco, ţepuşele colorate în ghebul taurului. Acolo sunt centrii durerii pentru aceste animale. Rănit, cu sângele şiroindu-i uneori din zeci de răni, taurul îl înfruntă în final din nou pe matador. Lovitura de sabie ţinteşte, prin spatele gros al taurului, direct aorta. Apoi urmează, cred eu, esenţa poveştii, în ovaţiile mulţimii, plin de sânge, matadorul taie urechea taurului ucis şi o oferă iubitei sale, aflate în public.
Eroul din povestea noastră ucide, dar femeia iubită nu mai e a lui. Urechea însângerată o va recâştiga? Anita, cum o botează Cash, nu poate fi decât brunetă, poate cu un trandafir roşu prins în păr, pe care, de obicei, ar trebui să-l desprindă şi să-l arunce matadorului în schimbul bucăţii însângerate. O va face şi acum, uitând de acel anonim „celălalt” adus la spectacol?
Acum melodia:
Cuceritul unei femei sau recuceritul unei iubiri pierdute e o artă, după unii, un hazard, după alţii. Ca bărbat, poţi alege cele mai bizare căi spre inima ei. Nu întotdeauna sunt şi cele mai bune. Faci un calcul, financiar, bineînţeles, şi porneşti la asalt. La început cu o floare, apoi un buchet. Uneori smulgi un zâmbet abia la primul parfum dăruit, alteori trebuie să mergi pâna la ceas, bijuterii… La unele merge, asta e pasul unde punctezi. Cu cât punctezi mai sus pe scara cumpărăturilor, cu atât va ţine mai puţin relaţia. Altele te refuză şi disperat, lefter, cu ochii gata să verse lacrimi, mergi după ea ca un bichon plin de noroiul refuzului şi nu ştii dacă vei mai apuca vreodată clipa să o ţii de mână la un apus de soare. De altceva ce să mai vorbim? Şi deodată, în spatele unui restaurant de lux, unde ţi-ai cheltuit ultimii bani doar ca ea să-ţi spună că nu îi e foame, se aude un miorlăit de pisic sau un scheunat de căţeluş. Te apleci să-l iei în braţe, doar pentru că te simţi la fel de singur şi de jigărit ca el. Uiţi că ar putea avea purici sau boli, îl stângi în braţe şi deodată simţi pe umăr atingerea după care ai jinduit zadarnic de câte ori intri într-o bijuterie sau parfumerie. Nu te va săruta întâi pe tine, pisoiul va fi primul fericit (merită, îl aşteaptă apoi o viaţă de orăcăit pe streaşină!), dar sigur urmezi tu.
Căile or fi diferite, dar eu, în naivitatea mea în domeniu, mă gândesc că dacă matadorul din povestea de 2 minute şi 45 de secunde va ucide taurul, Anita va lăsa braţul celuilalt, măcar cât să culeagă bucata sângerândă de carne. Poate va da şi trandafirul din păr. Sau poate chiar….
Sincer, femeile nu rezistă la ofranda sângelui. Fie sângele vărsat la propriu, fie cel imaginar scurs din firma unui rival, fie doar prinderea virtuală a unui criminal (să nu uităm că suntem în secolul 21) smulge de pe buzele oricărei femei acel zâmbet care spune „Da”. Fie timidă, gata să leşine dacă vede un ac de seringă, gospodină cu urma de cordon de capot pe burtă, doamnă ce nu suportă mirosul străzii, toate ar vrea să sărute o gură de bărbat ce are, la figurat, pe buze sângele cuiva, oricui. La fel cum orice femeie din lume ar ţine în braţe măcar pentru o secundă un învins. Doar cât să-şi manifeste instinctul matern şi apoi te lasă pentru unul cu sânge pe haine.
Şi apoi îl lasă şi pe ăla pentru unul care nici nu pierde, nici nu câştigă nimic. Dar gustul sângelui vărsat de dragul ei îi rămâne pe buze. Toată viaţa!
Reproduc mai jos şi versurile lecţiei de cucerit iubiri lăsată de Johnny Cash:
The crowd is waiting for the bullfight
Matador
My final fight, the place is packed once more
Anita won’t throw me a rose this fight
The one she wears is not for me tonight
She’s watching now with her new love I know.
Walk proud and slow
Be strong and sure give the crowd their show
They want blood you know!
You’re still their idol as you were before
Kill just one more!
Remind Anita, you’re the greatest Matador
Walk on out, forget Anita in the stands
Be a tall and brave and noble man
Be better than you’ve ever been before
Make this you’re greatest moment Matador.
She’s watching now with her new love I know
Walk proud and slow
Be strong and sure give the crowd a show
They want blood you know!
You’re still their idol as you were before
Kill just one more!
Remind Anita, you’re the greatest Matador.
