Întotdeauna m-am întrebat ce-i mână pe unii atunci când aleg ce cadou să-mi dea. Adică știi că e ziua lui Alecu, de exemplu, și ești convins că nu te poți duce la el cu mâna-n fund așa că o „agăți” de ceva care să fie destul de mare ca să nu mai încapă în orificiul natural indicat de zicală.
Prima categorie de cadouri e formată din cele „reciclabile”. Le știți, fiecare are acasă un loc unde ține darurile menite unui etern circuit prin case, dar niciodată folosite la ceva anume.
E vaza roșie, suportul de candele, ornamentul din lemn pentru perete, sticla veșnic sigilată, icoana pe lemn, parfumul cândva la modă… lucruri care stau cuminți, în ambalajele originale, în orice dulap, așteptând cuminți ziua când vei spune „Nu pot merge la ăla cu mâna-n fund, avem ceva prin casă ce poate fi dus?” E de notat că multe din aceste cadouri de profesie au ambalaje parcă menite să reziste la cât mai multe festivități.
Sigur, ele trebuie să respecte niște reguli. Prima e să nu-l duci tocmai celui care ți l-a dăruit. A doua e că, dacă știi că omul care ți l-a dăruit e de față când dai darul mai departe, e bine să ai pregătită fraza: „Vai, așa mult m-am bucurat când mi-ai adus o vaza ca asta că mi-am dorit să-i iau una la fel și prietenului nostru!” Nu o crede nimeni, dar are măcar utilitatea unui „Scuze” după ce te-ai trezit că râgâi la o masă simandicoasă… Oricum, ideal ar fi ca darurile de dat mai departe să le depozitezi cu bilețele cu mențiunea datei la care l-ai primit și numele celui care l-a adus. Biletul trebuie pus la vedere ca să nu-l împachetezi.
Apoi e cadoul personalizat. „Vine ziua lui Alecu. Mai sunt 3 zile. Ai idee ce-i putem lua?” O cană cu fața lui, un tricou cu o poză cu el, un pad cu un citat favorit, o copertă de cd cu el dând mâna cu vreun cântăreț mort de ani buni…
Astea nu le poți da mai departe, practic dulapul unde vor sta trebuie să fie distinct de cel unde sunt ascunse cele „reciclabile”.
Pe o treaptă superioară sunt cadourile speciale. Știi ce-i place, ce vrea, ce caută sau ce-i lipsește. Dar și aici am câteva nedumeriri. Știi, de exemplu, că respectivul colecționează brichete, dar cum alegi modelul. Probabil la mine de vină e fața pentru că majoritatea aleg brichete pictate cu capete de morți, mărci de băutură, siluete de femei goale. Sau îi plac armele… și mai e și fumător… gata, bricheta chinezească în formă de armă. Chiar, știți pe cineva care aprinde țigara cu o țeavă de tun? Eu nu. Deși… am dăruit de câteva ori brichete din astea.
Lucrul de care are nevoie… aici simți complicitatea celor care stau cu tine. Care e șansa ca un tip cu care nu vorbești decât de sărbători să îți aducă exact aparatul de ras la care ai deja rezervele? Sau mixerul de cafea ce abia s-a stricat? Cel care-ți face astfel de cadouri, „dictate” de cei din casa ta, au întotdeauna un zâmbet tâmp, puțin iritat când îți spun: „Sper că îți place, știu că-ți trebuia!”. „Știu” ăsta sună ca o bătaie de obraz!
Poți scrie cărți despre daruri, dar ce mă frământă pe mine este ce a avut Ea în cap când mi-a dat melodia asta:
Tom Jones & Jools Holland – Life’s Too Short ( To Be With You)
PS În 2004, solistul Tom Jones și pianistul Jools Holland lansează un best seller, un album în care „se joacă” pe ritmuri de rock’n’roll, jazz, RB sau country. Vânzările au fost pe măsură, unul dintre single-urile cu difuzări record la radio fiind Life’s Too Short ( To Be With You). Ca o curiozitate a acestei piese, muzica e scrisă de frumoasa Sam Brown, devenită celebră după 1986, cu piesa Stop.
O aveți aici:
Sam Brown – Stop
2 Responses to Viața-i prea scurtă ca să fiu doar cu tine!