Cum poate iubi un derbedeu… unele femei ştiu pe pielea lor

Nu am cunoscut nici o femeie care să nu vrea să schimbe ceva la un bărbat. Bunici, mame, prietene, iubite, soţii, secretare, colege, vecine toate cred că orice mascul este perfectibil. Şi orice schimbare vor este, în mintea lor, un capăt de ţară, ceva ce nu mai poate fi tolerat, iar pentru tine ar trebui să fie, spun ele, un lucru de nimic, pe care ar trebui să-l faci cu zâmbetul pe buze.  Problema este să ştii să sortezi ce sacrifici din felul tău de a fi, pentru că, dacă te iei după toate, devii un călugăr asexuat! Cu excepţia mamelor şi bunicilor, condamnate la a fi decepţionate, toate celelalte merită micile sacrificii cerute. Merită mai ales pentru privirea lor după ce le faci hatârul. Adună într-o singură rază ceva victorie, tandreţe, înţelegere, mândrie dar, în loc să-ţi mulţumească sau măcar să te mângâie pe frunte, îţi va spune ceva de genul „Nu e mai bine acuma? Eşti alt om şi nici nu a fost greu…”. Dar în sufletul ei… ai cucerit-o. Sau măcar ai făcut un pas. Mic dacă te vei plânge, mare dacă vei spune „Ai avut dreptate, dragă!” Trebuie doar să fii răbdător şi atent, curând fie îţi pui ştampila masculină pe ea fie te face preş. În ambele cazuri ţine minte: orice schimbare ai făcut e reversibilă!

Cea mai frumoasă şi masculină poveste despre sacrificarea felului tău de a fi este „Focul vânăt” a lui Serghei Esenin. O să vedeţi la sfârşit, dacă aveţi răbdare, de ce cred eu că e cea mai reuşită descriere a uşurinţei cu care eşti gata să-l înjunghii pe bărbatul care ai fost în speranţa că unul nou va reuşi să smulgă măcar o privire tandră de la fiinţa iubită. Şi, după mine, cel mai frumos o spune Ducu Bertzi. O ştiţi, mai ascultaţi-o o dată de dragul femeilor ce modifică bărbaţi şi de sufletul masculilor cu personalitatea îngenuncheată:

Poezia lui Esenin e mai lungă dar, vorbim doar de un derbedeu de carieră, un adevărat model pentru boemii din toată lumea, esenţa e aceeaşi, cred eu, de mii de ani, culcă-te cu mine şi devin alt om. În fine, pentru firile mai romantice poate fi refolmulat, iubeşte-mă şi devin mai bun. Sună altfel, da. Mai uman, dar la fel de real. Pentru că, să fim serioşi, nu eşti mai bun, în viziunea profund masculină, dacă mai scazi tutunul, sau băutura, dacă bei ciocolată caldă în loc de cafea. Şi, totuşi, câtă bărbăţie e în a schimba ceva de dragul unei femei? Când o faci cu adevărat cu zâmbetul pe buze, cu naturaleţea culegerii unei flori când te plimbi alături de Ea. De exemplu, are renunţarea  la un tabiet oarecare adrenalină cât un scandal? Eu cred că da, mai ales dacă Dumnezeu a ales pentru tine să treci atât prin braţele unei femei care vrea să te vadă bătându-te când stai liniştit şi miroşi caprifoiul, precum tăuraşul Ferdinand din desenul lui Walt Disney, cât şi prin cele ale uneia care te-ar lua din mijlocul unei lupte şi te-ar pune pe o bancă în parc să joci şah! Asta e o altă problemă a schimbării, nu poţi anticipa ce vrea de la tine. Oricum, altceva decât ce faci atunci! Şi poate e mai bine aşa, farmecul victoriei frăgezimii asupra durităţii bărbatului este să fie iniţiativa Ei, numai ea intuieşte ce lipseşte vieţii tale sau cum poate fi ea îmbunătăţită şi apoi începe munca de furnică pentru a pune în practică noua ta imagine!

Revin acum la Ducu şi la cântecul lui. Zeci de bărbaţi l-au dedicat iubitelor în speranţa că vor fi crezuţi, dar miraculos este să o asculţi într-o sală de concert. Doamne, ce ochi au femeile peste care plouă cuvintele lui Esenin! Toate, de oriunde ar veni şi spre orice s-ar îndrepta, au în ochi mândrie. Ca şi cum asistă la victoria supremă a sexului slab asupra celei mai periculoase rase de masculi, derbedeul! Şi dacă le-ai întreba toate ar spune că iubita din poezie nu trebuie să cedeze, că un derbedeu nu trebuie crezut, dar în sinea lor… dacă tot îl refuză aia, poate că e liber băiatul ăsta care vorbeşte atât de frumos. Un strop de dreptate au cele care o sfătuiesc pe adorata din vers să nu muşte momeala.

Pentru masculi farmecul poveştii este că jurămintele nu s-au pus niciodată în realitate. Au rămas poezie, vrăjeală, pe înţelesul tuturor. Esenin a fost căsătorit de cinci ori, după unii chiar de şase, şi toate s-au destrămat tocmai, pentru că derbedeul rus nu a putut niciodată să fie supus. Până la urmă nu i-a venit o femeie de hac, ci s-a înfrânt singur. În preajma Craciunului lui 1925 şi-a tăiat venele şi cu sânge a scris un ultim poem… Într-un Rai al derbedeilor are sigur pe un nor înalt numele scris cu sânge lăcrimat de femeile ce şi-au rupt dinţii încercând să muşte din adevărate bucăţi de piatră!

PS: Weekendul ăsta îl ascult pe Ducu Bertzi cântând „Focul vânăt” pe plaja de la Vama Veche. O să caut pe cer un nor cu irizaţii de roşu şi o să mă rog lui.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Texte de vineri. Bookmark permalink.

5 Responses to Cum poate iubi un derbedeu… unele femei ştiu pe pielea lor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.