Nu ştiu ce am avut în ziua aceea, dar am simţit nevoia ca tot ce fac să fie şi pe placul nevesti-mii.
De dimineaţă am făcut cafeaua. Am pus mai puţin zahăr, să fie mai mult pe gustul ei. Ba chiar am luat glastra cu crini aurii şi am pus-o cât mai aproape de locul unde-şi bea ea cafeaua de dimineaţă.
Am mers până acolo încât nici măcar n-am înjurat când m-am tăiat la bărbierit. Un bărbat ştie ce să sacrifice pentru femeia lui!
La birou, am stat doar puţin pe Facebook. Am fost sârguincios şi, după prânz, am sunat-o şi m-am interesat ce a mâncat la prânz.
Când am ieşit, am privit cerul.
M-am gândit că îl faci fericit pe cel de alături doar dacă te străduieşti să vezi realitatea ca el. Şi e uşor atunci când pentru asta trebuie să o distorsionezi doar puţin. Poate că asta e iubirea, doi oameni care-şi deformează fiecare realitatea ca să coincidă cu a celuilalt. Şi apoi trăiesc în realitatea lor. Parcă îi spune „cămin”, nu?
M-a simţit un pic schimbat, aşa că nu m-a lăsat singur să merg să iau copilul de la grădiniţă. Ne-am ţinut de mână cât s-a jucat fetiţa-n parc.
Ne-am şi sărutat.
Seara, într-o cafenea, ascultam muzică şi priveam în gol.
Priveam în gol, dar, la un moment dat, golul mi s-a umplut de cele mai lungi picioare pe care le-am văzut vreodată, iar continuarea…
Ok, nu o descriu, pentru că e clar că nu aşa se încheie o zi în care vrei să faci totul pe placul nevestei!
M-am gândit că asta e încercare adevărată. Realitatea doar puţin distorsionată pentru a ajunge la acel punct comun care înseamnă fericirea. Hai, încă un efort! Poţi! Nu e greu!
Gata, am reuşit!
M-am întors spre prietenul cu care hălăduiam în noaptea aia şi i-am spus:
-Urâtă mai e tipa aia!
Sigur, unele realităţi trebuie să le distorsionezi mai mult. Foarte mult!
