Stăteau toți trei la masă și se uitau unul la altul. Fiecare spera să aibă atuul în mână, mai exact în cap. Măcar ca ideea sa să nu fie mai proastă decât ce le bubuise mintea celorlalți. Cel mai comun gest în camera înghesuită și întunecată era dusul mâinii la gât, în încercarea zadarnică de a slăbi strânsoarea gulerului tunicii. Nici picioarele nu-și găseau locul pe sub masă. Se întindeau, se strângeau, tremurau necontrolat, preluând din tensiunea restului trupului. Ca trei pokeriști la ultima miză, se urmăreau cu atenție, încercând să-și citească, fure gândurile.
Deodată ușa a zburat în perete și a intrat sergentul major. Toți trei au sărit în picioare și au înlemnit. Nu era nevoie să strige nimeni ”Atențiune!” pentru că pașii sergentului țineau loc de orice anunț. În acele momente era mai urât decât fusese vreodată și nu era ușor… Părea că un creator nebun a înghesuit un căpcăun în pielea unui om normal și ”pe la cusături” țâșnea carnea monstrului, în gâlme de mușchi peste care pielea se subțiase până la a deveni străverzie, lăsând să răsufle vene groase, prin care pulsa sângele vâscos. Acum spectacolul forței brute era completat bizar de cearcănele de la ochi, negre, adânci, victorioase după ce împinseseră spre obraji pungile de grăsime. În loc să răspundă la un tunător ”Să trăiți, domn sergent!” a spus:
-Ia ziceți, ați găsit?
Se uitară unul la celălat. Primul care a avut curajul să răspundă avea vocea gâtuită:
-Domnule sergent…
-Major, sergent major, boule!
-Scuzați, domnule sergent major, dar eu… eu zic să-i puneți doamnei o melodie, uite asta, dacă-mi permiteți…
De unde era a pornit muzica la un casetofon portabil…
Sergentul ascultă un timp deși părea că mai mult miroase melodia, pentru că i se mișcau doar nările. Fremătau ca ale unui taur care vede un toreador care-i încalecă vaca.
-Adică, bă boule, aseară mă îmbăt ca un animal, ajung acasă și fac scandal că nevastă-mea nu a cântat cu mine ”Hai leliță în deal la vie” și azi vin și pun muzică? Mă iei la mișto?
Ochii de căpcăun păreau să sară din orbite, trecură prin ai recrutului și se zbenguiau în craniul victimei, golit de orice altă reacție.
Al doilea își luă inima în dinți și spuse:
-Luați flori, domnule sergent major… frezii, zic eu. Miros frumos…
-Ce miros, bă, eu m-am căcat în casă sau m-am dat în spectacol? Sunteți niște cretini!
Palmele i se strângeau convulsiv, a lovitură.
-Bă, de aia v-am scos azi de la instrucție? V-am omenit la gustarea de zece cu cafea din rezerva domnului maior! Ca să veniți cu prostii? Mie să-mi spuneți cum o repar cu nevastă-mea pentru că altfel…
Nu, nu există ”altfel”, gândi al treilea. Cu voce mai sugrumată decât a celorlalți, vorbi și el:
-Domnule, uite ce cred eu, ajungeți acasă și îi spuneți așa: Draga mea, azi m-am frământat toată ziua. Ieri te-am speriat, te-am supărat, animalul trezit în mine de alcool te-a făcut să plângi. M-am jurat să nu mai beau niciodată când am văzut cum lacrimile tale curg și sărează inutil buzele cu gust de căpșuni… Mi-au spus unii să-ți aduc flori sau să-ți pun muzică, dar eu simt să spun doar: Iartă-mă! Iartă-mă și lasă-mă să-mi odihnesc fruntea mistuită de griji la sânii tăi.
Sergentul ( major, mă scuzați!) a rămas un timp pe gânduri. Trăsăturile aspre păreau că se îndulcesc la imaginea femeii iubite care lăsa supărarea și îl lua în brațe… Apoi s-a încruntat. Ca și cum o muscă verde i s-ar fi așezat pe frunte tocmai când se pregătea de o fotografie de grup cu întreaga companie. S-a apropiat de al treilea recrut și i-a dat un pumn de l-a aruncat în dulapul de arme. Cu mirarea întipărită pe față, tânărul a rămas țeapăn ca ușa de care se lovise. Ceilalți doi au încremenit.
Ieșind, sergentul repeta convulsiv:
-De unde știe pifanul ăsta că ea are gust de căpșuni? De unde morții mă-sii știe pifanul ăsta…
PS În 1976, olandezul George Baker a făcut senzație în întreaga lume cu hitul Una Paloma Blanca, o piesă bizară pentru acea vreme, atât ca text – încă nu e clar dacă autorul zboară din cauza unui cocktail de gin și suc de struguri sau ca efect al unui amestec de somnifere, amândouă purtând în argou numele de ”Porumbița albă” – cât și ca linie melodică, piesa urcând simultan în topurile de easy listening și în cele de country music, deși, peste ani, șlagărul a fost considerat unul dintre primele disco! Revin, fiind vorba de anii de imediat după hippy și fiind vorba de un olandez, tind să cred că nu se referă la băutură…
Într-o carieră de 40 de ani, acesta a fost singurul hit al lui George Baker.
