Category Archives: Texte de vineri

Cum stătea cu țigara tremurândă, agățată-n colțul gurii, m-am gândit să-i curm sevrajul și am aprins bricheta…
-Doamnă, pot să vă ofer un foc?
Și-a pus mâna peste a mea, a apăsat puțin, flacăra a înlemnit.
-Domnișoară!
Abia apoi s-a aplecat și a luat foc din burta aurie a flăcării, și mai uimită de cuvântul care a căzut ca un cuțit ce a curmat mângâierea de pe mână.
-Mă scuzați, mă gândeam că…
-Nu face nimic.
Acest ”nu face nimic” suna ca și cum îl repetase de mii de ori. După gesturi care au rănit-o, vorbe care au mințit-o. Și atunci mi-am dat seama că ochii ei ”sună” ca o doină, gemută tot mai sfâșietoare de la an la an.

O vedeam peste ani, cum pune mâna pe mâna altui bărbat. Mângâierea e tot mai aspră, flacăra brichetei nu mai înlemnește, ci se retrage, speriată de jocul fantomatic al umbrelor pe care le zgândăre printre cutele pielii ei. Îl oprește și pe el la fel:
-Domnișoară!
(mai mult…)

Mi-a scris Nicu Alifantis o poezie. Și m-am gândit să o citiți și voi, pentru că eu tare mândru sunt.

PS Care Nicu? Ăsta,
(mai mult…)

Cică gelozia e o pasăre de pradă care-ți roade ficatul din cauza unei păsări mult mai mici. Și te transformă într-un Prometeu pedepsit că a furat de la zei focul dragostei și l-a pus în șemineele oamenilor simpli, măcinați de incertitudini și suspiciuni.
Prima bănuială asupra ei m-a cuprins într-o noapte. Mă băgasem în pat înaintea ei. Am văzut-o când a intrat în dormitor. Zâmbea. S-a dezbrăcat. Încet, ca și cum știa că o urmărește cineva. S-a culcat și mă gândeam că se va apleca asupra mea. Mă așteptam să-i simt parfumul părului pe față, dar s-a ghemuit cu spatele la mine. Și puteam să jur că încă zâmbea.
Am devenit și mai atent într-o zi, când am ajuns mai devreme acasă. Nu, nu vă gândiți la scena clasică!
A venit târziu, aproape de noapte. Mirosea a flori strivite. I-am privit spatele rochiei, crezând că găsesc pete de polen, ca pe picioarele albinei care fură dulceață.
-Vreau să mă spăl pe mâini. Am polen pe ele.
Mi le-a arătat, erau galbene. Din priviri am cerut amănunte.
-Am strivit o floare. Am primit-o pe la prânz…
La prânz! De la cine? Aveam încă o mie de întrebări, dar nu am apucat.
-Am mirosit-o până am stors-o de parfum.
Altceva nu ai stors? Deja eram atent la fiecare mișcare a ei. Miroseam aerul în urma-i și ghiceam și izul păcatului. De vreo două ori am vrut să-i verific telefonul, dar nu a fost chip. De ceva timp era precaută.
Semnul care m-a scos din minți a venit într-o dimineață. A deschis larg fereastra și a spus:
-Ce zi minunată începe!
Îi priveam trupul ca la o radiografie, prin carnea cămășii de noapte, subțiată de soarele de afară. Deja îmi făceam gânduri și visuri. Oare o înțelege prin ”zi minunată” același lucru ca mine?
-Cred că mă duc să mă plimb pe afară. Ai mâncare în frigider, dacă nu mă întorc.
Am rămas în casă. De la geam am văzut-o cum se îndepărta grăbită, ca și cum o ardea până și apropierea casei noastre.
Am urmărit-o. Da, oameni buni, pasărea începuse să mă pedepsească, dar nu mai puteam lăsa focul dragostei într-un șemineu pietruit cu îndoieli!
Pe o bancă, într-un parc din apropiere. Stătea singură. Zâmbea la aleea goală, la primele frunze ce puneau cearceaful gălbui pe care se va tăvăli toamna.

Probabil e noaptea cu zâmbetul.
(mai mult…)

Îmi plac femeile ale căror picioare vorbesc. Femeia din fața mea vorbea și din gură, cred că-mi povestea ceva, dar eu preferam să discut cu picioarele ei. Și ele îmi spuneau: ”Da, prostuțule!”
Aș fi contrazis pe oricine ar fi venit la mine în acele momente să-mi spună că picioarele femeilor nu pot să se facă auzite. Nu-mi păsa de nimic, puteam fi ridicol în ochii întregii lumi, picioarele acelei femei – sculptate de stânci și soare în spuma mării – îmi spuneau ”Da, prostuțule!” Și asta echivala cu revelația unei noi religii, în care toate sfintele taine le voi descoperi într-o singură noapte, după care, în zori, îndestulat și botezat cu ruj pe guler, voi părăsi templul acesta, plecând în căutarea unei noi divinități. Ale cărei picioare vor vorbi și ele…
-Domnule, dragul meu… pot să-ți spun așa? Cred că e clar ce urmează…
Am tresărit, mi-am ridicat privirea de pe picioare și am proptit-o în ochii ei:
-Sincer, nu mă gândesc așa de departe…
-Dragul meu, nici nu știi cât de departe mergi cu gândul. Văd după cum mângâi mânerul canapelei. Nu mai bine mă mângâi pe mine?
Picioarele nu au mințit! Și bine am făcut că le-am ascultat încă de când le-am văzut prima oară, în barul hotelului! Chiar dacă eram în spatele lor…

(mai mult…)

Nu a mai fost așa de frig în august din anul în care am divorțat prima oară. M-am adăpostit de ploaie într-o cafenea. Prima care mi-a ieșit în drum.
Era aglomerat și am tras concluzia că nu eram singurul care uram într-o zi atât de rece apa picurându-mi pe ceafă. Aerul înjumătățit de fum mirosea a bere vărsată pe lemnul prost lăcuit al meselor. Nu știu de ce-i zicea ”cafenea”, am hotărât să fiu singurul care-i respectă numele și am cerut o cafea. Am gustat ce mi s-a servit și imediat am înțeles de ce nimeni nu bea acolo cafea. Ba chiar m-am uitat după boul care probabil urina în expresor.
Mi-am aprins pipa, aruncând și fumul meu în menajeria de tutunuri mai bune sau mai proaste din încăpere. Atunci am văzut că nu sunt singur la masă.
Bărbatul de lângă mine arăta exact ca în amenințările pe care mi le aplica în tinerețe mama, când refuzam să renunț la fumat, băutură și nopți pierdute pe altarul unde ardeau nurii gospodinelor așezate astăzi la casa lor.
-E frig. Și umezeală.
Nu prea aveam chef de conversație. Totuși i-am răspuns:
-Ai văzut asta la meteo sau ai ieșit săptămâna asta din spelunca asta?
A râs.
-Nu e nevoie de niciuna din astea. Știu cum e afară după cum trosnesc dimineața mâinile. Tu nu? Văd că nu mai ești un puști.
-Ești doctor?
Nu i-a păsat că-l luam peste picior. În loc să-mi răspundă a scos de sub masă o chitară.

(mai mult…)

-Te urăsc!
Uneori, femeia asta mă face să mă simt ca un buchet uitat pe banca pe care s-a consumat prima întâlnire.

(mai mult…)

Am ales melodia cea mai potrivită sufletului meu din acea clipă.

(mai mult…)

Notă: Acest text este o pură invenție, de la un capăt la celălalt, dar asta nu înseamnă că nu e adevărat.

Bucureștiul e atât de gol încât nu a fost greu să găsesc în cafenea o masă la care să stau singur.
La câțiva metri de mine, l-am văzut. Scria ceva pe o foaie. Apoi a căutat din ochi un chelner. Fata care servea la mese a venit la chemarea lui. Au vorbit ceva și ea s-a îndepărtat cu telefonul lui. El s-a ridicat și s-a pus cu foaia la vedere.
Era cu spatele. Nu am văzut decât cum fata îi face câteva poze, înainte de a-i înapoia telefonul.
El a analizat pozele și apoi a mai trebăluit ceva în telefon. M-a făcut curios. M-a văzut că mă uit insistent și s-a ridicat spre mine. A luat și foaia cu el.
-Vreți să o folosiți și dumneavoastră?
Atunci am văzut că era unul din acele afișe. ”Bărbații adevărați condamnă violul!”

(mai mult…)

-Despre ce vrei să vorbim?
S-a așezat grăbită, a aruncat geanta pe scaunul de alături și, până să aterizeze voluminosul bagaj, avea deja în mână o țigară aprinsă.
-Păi, spuse bărbatul din fața ei, aș vrea să vorbim despre vacanță…
-Ce să vorbim? Am luat deja bilete!
-Știu, dar…
-E prima noastră vacanță împreună, dacă e ceva în neregulă spune-mi. Dragul meu – tonul ei era schimbat și mâna ei deja o alinta pe a lui – îmi doresc să fie totul perfect.
-Atunci, din vocea lui simțeai că a prins ceva curaj, poate mai umbli la program. La ora 7 să fim pe plajă?
Ea n-a răspuns, dar brusc și-a dat seama că are nevoie de ceva din poșetă și a început să cotrobăie.
-Și chestia aia cu săriturile de pe stânci… Adică, nu mă înțelege greșit, nu îmi e frică, dar… puțin teamă. Pentru tine, evident!
Nu știu ce căuta ea în geantă, dar părea ceva foarte bine ascuns. El a prins și mai mult curaj:
-Și scufundările, nopțile în cluburi…
Ea era deja băgată peste jumătate în poșetă.
-Știi, tu vrei o vacanță așa, nu știu cum să spun…

(mai mult…)

Doctorul mi-a recomandat aerosoli. La mare. La fel de bine putea să-mi recomande să câștig la Loto. Un câștig mi-ar prinde mult mai bine acuma.
Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc.
Am respectat prescrierea și iată-mă, la cafeaua de dimineață, ascultând o melodie din vremea când difuzoarele de pe plajă erau puse ca să facă oamenii să viseze, nu ca să nu audă ce vorbește cel de alături la telefon.

(mai mult…)